Alex Donovici, intre jobul de jurnalist si pasiunea de a scrie povesti pentru copii: “Scrisul povestilor a fost oxigen pentru creierul meu”

1406

Alex Donovici si sotia sa, Cristina, sunt in spatele proiectului Povestile Cristinei, un site unde copiii pot asculta povestile scrise de ei, citite de vedete si oameni de televiziune din Romania. Dupa succesul online, Alex si Cristina au hotarat sa tipareasca povestile. Asa a aparut, in 2017, „O girafa in spatiu”, semnata de Cristina Donovici.

In 2018 a fost randul lui Alex sa se faca remarcat: acesta este autorul cartii „Tup, IMPOSIBIL e doar un cuvant”.

Foto: Alex si Cristina Donovici, la lansarea TUP, IMPOSIBIL e doar un cuvant

Cartea a fost bine primita de fanii „Povestilor Cristinei”, iar mesajele de la parinti si copii l-au emotionat pe Alex Donovici.

„David, baiatul meu cel mare, a citit deja pe nerasuflate prima parte a cartii. I-ai vorbit pe limba lui, pentru ca David este autist si a regasit multe indemnuri de-ale mele in gura lui Buhu. Pe mine Buhu chiar m-a facut sa ma simt un parinte intelept. Trebuie sa fiu, pentru ca David mai are doi frati, tot in spectrul autist. Cartea ta emana atata emotie, sensibilitate, empatie si putere incat citind-o alaturi de David, chiar cred ca totul este posibil pentru copiii speciali”, este unul dintre mesajele care l-au miscat pe autorul povestii.

Jurnalist de profesie, Alex Donovici face parte din echipa Stirilor Pro TV, alaturi de sotia sa Cristina.

Povestile Cristinei sunt, de fapt, si povestile lui Alex. Cum ti-ai descoperit talentul de povestitor?

Povestitor sunt de-o viata. Am destul de dezvoltata latura asta a trancanitului, sunt destul de „aburitor”. In plus, creierul mi-e predispus la literatura si mai putin la stiinte exacte. Desi am facut un liceu de mate-fizica abia am luat 5,50 la bac la mate si asta doar pentru ca am copiat. Ulterior am facut Filologia, e drept, sectia jurnalistica.

Povestitor cu adevarat am devenit odata cu Cristina. Mai exact atunci cand am inceput sa inventam povesti pentru fiica noastra. O duceam cu randul la gradinita si ea ne ruga sa-I spunem povesti care aveau la baza niste cuvine impuse. Vrand-nevrand, inventam 🙂 Si ne-a placut. Apoi Cristina a pus pe „foaie” primele povesti si mi-au placut atat de mult incat i-am urmat exemplul.

Povestile sunt grozave. Ne extrag din lumea noastra plina de stres, probleme, agitatie, uneori rautate si ne baga in una curata, linistita, armonioasa, plina de bun si bine. Scrisul povestilor a fost oxigen pentru creierul meu. Povestile l-au curatat un pic.

 

Au fost surprinsi colegii tai de la birou cand au aflat de aceasta noua preocupare a ta?

Mmmm… posibil. Unii. Cred ca e normal sa te ia prin surprindere ca cineva, oricine ar fi el, incepe sa scrie povesti la 40 de ani. Asa, din neant. Cam toti parintii inventeaza povesti pentru copiii lor, dar foarte putini ajung sa le si faca publice. Si cred ca e mare pacat. Cine stie cate milioane de povesti grozave s-au pierdut pana acum, cine stie cate personaje mai tari ca Rapunzel ori Batman nu au mai apucat sa se nasca.

Dupa „O girafa in spatiu” a aparut „TUP, Imposibil e doar un cuvant”. Ce feedback ai primit de la parinti si copii?

Bun si foarte bun pana acum. Partea 1 a povestii a aparut initial pe siteul nostru si a emotionat multa lume. Chiar a facut sa planga multa lume, copii ori parinti. Da, e o poveste tare emotionanta si inceputul ei nu e foarte vesel. Dar continua cu forta, putere, optimism si chiar umor. Iar sfarsitul partii 1 e unul foarte fericit.

Partea a doua e deja mai mult pe „action”, desi e stropita si ea din plin cu momente emotionante sau tensionante. Dar desi e o poveste atat de emotionanta, e tare iubita. Cine a ascultat-o ori citit-o o data o mai vrea. O iubeste. O recomanda, povesteste despre ea.

Un copilas care traieste departe departe, peste mari si tari, si-a rugat mama sa ii citeasca povestea la scoala, in pauza. O scoala internationala. Mama mi-a scris apoi ca s-au oprit pe holul scolii copii si parinti de toate culorile, de toate nationalitatile. Au ascultat povestea impreuna si le-a placut mult. Da, desi nu pot fi obiectiv pentru ca eu am scris-o, cred ca e una dintre povestile alea de care iti amintesti cand esti mare chiar daca ai citit-o ori ti-a fost spusa in copilarie.

Si are mesaje foarte valoroase pentru copii: nu judecati pe cineva dupa aparente, dupa cum arata, ci dupa ce face, cum gandeste, cum simte. Nu va opriti cand dati de greu, mergeti mai departe si veti reusi sa va indepliniti visurile. Luptati pentru cei pe care ii iubiti ori pentru idealurile in care credeti. Ajutati-i pe cei mai putin puternici decat voi. Toate astea sunt strecurate in poveste.

Ai creat in jurul cartilor si o comunitate pe Facebook, unde fanii acestor povesti te pot cunoaste mai bine. Pentru cei care nu stiu cine este Alex Donovici, poti sa ne spui cu ce te mai ocupi in afara de scrisul de povesti? De cat timp faci parte din echipa Stirilor Pro TV?

Da, ma ocup cu stiri. Din august 1998,de dupa terminarea facultatii. Am trecut cam prin toate joburile ce privesc partea editoriala, de la reporter de proba (am trecut proba destul de greu…), prin cea de reporter, editor, producator local, redactor la Bucuresti, sef de sectie si pana la cea de coordonare a reporterilor. In afara stirilor sunt sot, uneori bucatar amator si cel mai fericit tata. Ma rog, toti tatii ar trebui sa fie fericiti, dar eu cu siguranta sunt. Imi iubesc fiica pana la infinit si inapoi.

Cum a fost la lansarea noii carti? Cum e sa vezi atatia copii incantati de ceea ce scrii tu?

A fost fain, am fost tare emotionat, bucuros ca am vazut atatia copii si atatia parinti, bucuros ca mi-au fost alaturi familia, au fost inclusiv ai mei din Deva. Putin trist insa pentru ca desi au fost rezervate din prima zi cele 472 de locuri ale salii, 100 de locuri au ramas goale. Iar cei care nu au venit nici nu ne-au anuntat ca nu mai vin. E pacat, puteau fi ocupate de multi copii care au fost pusi pe o lista de asteptare, de prietenii nostri pe care nu i-am mai chemat ori poate de unii copii care nu isi permit sa plateasca bilet la un spectacol de teatru. Da, am avut si spectacol de teatru, piesa „O girafa in spatiu”, adaptata de trupa Teatropilis Junior dupa povestea Cristinei.

Foto: lansare Tup, IMPOSIBIL e doar un cuvant

Povestile tale si ale Cristinei sunt povestite online de vedete/oameni de televizune pe site-ul povestilecristinei.ro. Cum au reactionat Andreea Esca, Teo sau Andreea Marin cand le-ati propus sa citeasca pentru povestilecristinei.ro?

Au fost super super toti cei implicati in proiect. Toti au facut gratuit eforturi mari ca sa putem oferi aceste povesti copiilor.

Ca sa-ti dau un exemplu cum se „lucreaza” la noi, iti zic asa: Andreea Esca a inregistrat si montat la Europa FM, pe Andreea Marin au inregistrat-o si au montat povestea cei de la Radio Itsy Bitsy, iar pe Teo au inregistrat-o si au montat cei de la Kanal D.

Foto: Andreea Esca, la lansarea „Tup, IMPOSIBIL e doar un cuvant”

Desi noi lucram la PRO, proiectul asta a strans la un loc peste 100 de oameni din multe televiziuni, radiouri, a adus la un loc actori, editori de montaj, compozitori si peste 30 de ilustratori.

In plus il avem alaturi pe Silvian Tomescu si a lui Webefektiv, care ne-au facut siteul gratuit. E incredibil, a fost si multa munca dar a meritat. Ceva rar, frumos, pozitiv si puternic. Ma inclin in fata tuturor.

Foto: Cristian Leonte si Paula Herlo, la lansarea Tup, IMPOSIBIL e doar un cuvant

Care e diferenta de stil dintre tine si Cristina? Cum ai descrie povestile ei fata de povestile tale?

Povestile Cristinei sunt grozave. Cand am citit-o pe prima, Oraselul Tabletelor, mi-a picat basca. Total neasteptat. Sunt… altceva. Sunt povesti altfel. Toate au un mesaj, o morala, sunt usurele, sprintare, fine, colorate, amuzante, moderne, aplicabile.

Eu scriu povesti mai lungi, merg mai mult pe emotii, cant la toata gama de sentimente. In plus imi place sa fac si versuri la unele povesti, cautati „Jack si visul unei nopti de Halloween” sau „O poveste de spalat pe cap”. Desi scriem diferit, ne completam grozav.

De exemplu am scris impreuna doua povesti, „Mos Craciun cu barba albastra” si „Tobi, inima de piatra”. De fapt le-am scris eu, dar nu am fost multumit de ele. Si i-am cerut Cristinei ajutorul. Ea le-a sucit, intors, imbunatatit si imbogatit, le-a bagat niste elemente noi, le-a intors la mine, m-am mai jucat un pic pe ele si gata. Fara ea, povestile astea nu erau asa de frumoase, clar. E valabila si viceversa, ea scrie cate o poveste si mi-o da la citit, eventual editat.

Povestile ne-au facut viata mai frumoasa. Si, chiar daca ele au fost scrise initial pentru fetita noastra, ne dorim sa ajunga la cat mai multi copii si parinti, sa ii farmece si sa ii ajute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here