I-am dat peste lui Andrei inca de cand am inceput diversificarea. Dar de fiecare data au fost bucati, bucatele, fileuri si alte asemenea. De data asta, fara sa ne gandim prea mult, l-am chemat la masa sa manance pastrav. Era intreg. Se uita lung la ce era in farfurie si zice:
-…. Asta este un peste adevaraaaat?
-Da, raspund fara sa ma gandesc prea mult.
– Si….A fost viu?
– Da.
– Si cum ati facut de a ajuns acolo?
– L-am cumparat…
– Dar ce i-ati facut de arata asa? L-ati ars?
Pauza de gandire…
-Paaaai… aaa… nu, l-am gatit. L-am bagat in cuptor…
-Deci l-ati ars?
– Sa zicem.
-Dar eu nu mananc partea aia cu ochii… Si nici pielea… Si nici coada.
A mancat jumatate de peste pana la urma.
Asemenea pestelui, nu prea face el legatura prea bine intre carne si animalul sau pasarea de la care provine. Adica pentru el carnea de pui sau de vita este ceva abstract… Intr-o zi l-am intrebat ce mananca omul de la vaca si mi-a raspuns „lapte”. „Doar atat?”, am insistat eu. „Da”. I-am spus atunci ca mancam si carne de la vaca si a inceput sa rada, semn ca nu intelegea prea bine. Nu cred ca isi poate imagina la varsta asta cum sta treaba cu felul in care ajunge carnea animalelor pe masa noastra.
Printr-o situatie asemenatoare au trecut si niste prieteni cu baietelul lor, mai mare cu un an ca Andrei. Iata ce povesteste tatal:
„L-am chemat pe Vlad la masa si am hotarat cu sotia ca e mai bine sa nu ii spunem ce fel de carne am pregatit.
– Vlad, hai sa mancam niste carnita.
– Ce carnita e asta?, intreaba totusi el curios.
Eu si sotia ne uitam unul la altul, intrebandu-ne daca sa ii zicem sau nu! Ideea de a-i pune copilului in fata carnea unui iepuras dragalas nu e chiar comoda. Ma hotarasc si ii spun.
-E de iepure!
-De iepureeee?
-Da.
-Deci asta inseamna ca e mort.
-Da.
-Asta inseamna ca cineva i-a luat gatul.
-Mmmmm
-Adica cu un cutit. Sau poate cu o sabie.
-Mmmmm…
-E buna carnea de iepure.
Am auzit si de copii care au refuzat sa mai manance carne cand au aflat de unde provine de fapt aceasta. Nu cred ca va fi cazul si la noi 🙂
