Vad pe grupurile de pe Facebook mamici carora le vine sa intre in pamant de rusine cand copiii lor ii agreseaza pe colegii de joaca din parc. Din senin, le trag cate o palma, un picior, ii imping. Sau reactioneaza foarte violent cand un alt copil le imprumuta jucaria. Incearca ele sa le explice ca nu e frumos si ca nu e bine sa lovesti, dar nu e atat de simplu. Sunt multi copii care trec prin faza asta, a lovitului, si potrivit psihologului Diana Dumitriu pana la o anumita varsta este un lucru normal. Si Andrei, care teoretic este un copil destul de pasnic, si-a mai „capacit” prietenii din parc. Dar si el la randul lui si-a luat-o de la altii.
Iata ce spune psihologul Diana Dumitriu despre copiii agresivi – care sunt cauzele comportamentului lor si cum ii putem ajuta sa treaca peste aceasta etapa:
Agresivitatea se naste atunci cand pragul frustrarii a fost atins si nu gasesc mijloace suficiente de comunicare, care sa-mi inlesneasca exprimarea ei intr-un mod pasnic, fara a gasi vinovati, fara a aduce acuze.
Copiii au nevoie de abilitati verbale pentru a intelege sentimentele altora si pentru a-si exprima sentimentele fara sa loveasca. De asemenea, au nevoie de abilitati cognitive si executive-functionale adecvate pentru a manipula informatiile si pentru a gandi la alternative la lovire si lupta.
Insa, unii copii pot avea dificultati in a-si folosi cuvintele, astfel incat lovirea devine o solutie mai usoara cand sunt frustrati. Exista insa altii, care desi au o buna functionare verbala si cognitiva, sunt surescitati si nu detin control al maniei fie si daca se pot exprima cu usurinta.
Sunt mai reactivi din punct de vedere emotional si au tendinta de a gasi mai multi factori de stres in viata lor. In consecinta, pragul pentru gestionarea frustrarii este destul de scazut pentru acesti copii. Deci, ceea ce am putea considera o suparare minora pentru unii, poate reprezenta o amenintare majora pentru acesti copii. Cand sunt calmi, functioneaza foarte bine, dar cand isi pierd controlul asupra emotiilor, nu isi pot controla comportamentul.
Exista cel putin doua cai diferite prin care un copil poate actiona agresiv, fie activ, fie pasiv:
• Copilul agresiv activ este copilul care care ajunge la un prag scazut de frustrare, drept urmare: loveste, impinge fara motiv, cauta sa se certe intentionat provocand, cauta orice mijloace de a provoca neplaceri celorlalti
• Copilul agresiv pasiv este copilul care ajunge la un prag scazut de frustrare, drept urmare: o exprima, netinand cont de sentimentele celorlalti, exagerand uneori in detalierea conflictului, maximizand efectele frustrarii sale, introducand detalii nerealiste in detalierea conflictului.
Manifestarile active si pasive au un singur scop: de a obtine o compensare a starii interioare de frustrare si a neputintei de a face fata. Cu alte cuvinte, exista o stransa legatura intre procesarea cognitiva si cea emotionala care contribuie la dezvoltarea tendintelor agresive.
Nu exista nici o indoiala ca cei mici invata multe despre cum sa-i trateze pe altii din modul in care sunt tratati acasa. Parintii care sunt mai aspri, asprimea tradusa prin agresivitatea verbala si fizica, sporesc probabilitatea ca un copil sa fie, la randul sau, agresiv.
Copilul care insa este sensibil, tinde mai degraba sa-si internalizeze luptele si sa-si puna intrebari despre propriile neputinte, care l-au impins in pragul criticii, astfel devenind introvertit.
Abilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva unei alte persoane ajuta copiii sa se joace frumos si sa respecte sentimentele celuilalt. Daca un copil este empatic si apreciaza ca are un impact asupra unui camarad de joaca, este mai putin probabil sa fie rau. Aici intervine rolul parintelui, in a-i ajuta pe copii sa discute si exprime propriile lor sentimente si despre modul in care acestea afecteaza alte persoane.
Putem incepe printr-o simpla discutie despre recunoasterea semnificatiei expresiilor faciale, incepand chiar din copilaria timpurie. E posibil sa descoperim ca unii dintre copiii nostri sunt in mod firesc conectati empatic, dar aceasta abilitate poate fi cultivata si predata.
Ii putem pune in fata tabloului propriei agresiuni, prin care sa le fieprezentate calm si pe intelesul lor, efectele agresiunii lor, faptul ca celalalt copil manifesta suferinta datorata agresiunii lor. Atat timp cat explicatia este emotionala, face apel la sentimente, se face pe un ton neacuzativ, folosind dialogul, fara implicarea injuriilor, fara a-l face de ras, de preferat, separat de restul grupului, fara a folosi violenta verbala sau corporala, exista posibilitatea ca raspunsul nonagresiv al copilului sa nu intarzie sa apara.
Daca parintele insa reactioneaza agresiv la agresivitatea copilului, ii poate creste nivelul de frustrare, iar agresivitatea revine ca un bumerang in actiunile viitoare, el nereusind decat sa-i creasca nivelul de frustrare, fara a-i debloca emotia si provoca empatia.
Exista insa voci ale expertilor in parenting care spun ca tocmai atentia sporita asupra faptelor rele ale copilului il fac sa persiste in ele si ca mai degraba atentia sporita asupra faptelor bune il fac sa minimizeze reactiile de violenta si agresivitate.
Logica este reactia data de „NU”, de la inceputul fiecarei fraze pe care parintele o foloseste (ex: „nu mai face galagie”, „nu te mai smiorcai”, „nu te tavali pe jos” etc): copilul va face in continuare ceea ce parintele tocmai i-a spus sa nu faca, in ideea in care a cere cuiva sa nu faca un lucru nu are o justificare emotionala sau rationala, ca el sa nu mai faca acel lucru.
Pentru tulburarile disruptive de comportament putem da vina pe produsele industrializate pe care le ingeram, pe toxine, pe declansatorii alergeni, pe uitatul la televizor, tableta, etc, dar cel mai important factor declansator al tulburarilor de comportament este rezultatul unei atentii prost plasate a parintelui.
Cunoasteti expresia: ”iti cumpar tot ce vrei si tu nu ma asculti” sau „te-am dus in parc, ce mai vrei” sau ” iti fac toate mofturile si tu nu apreciezi? Ei bine, tocmai i-ati servit o lectie despre controlul emotiilor cumparate cu cadouri si manipulare.
In loc sa ii atragem atentia asupra nemultumirii generate de comportamentul sau, parintele ar putea sa construiasca un dialog in care copilul sa trebuiasca sa comunice ceea ce simte si apoi ratiunea de a face acel lucru. In loc sa folosim tertipuri conversationale, care sa genereze in mintea copilului reactia de: ”nu te aud, pentru ca mi-o spui de fiecare data, de o suta ori pe zi…”, putem sa-l surprindem prin reactii diferite, la care el sa manifeste curiozitate, care sa genereze ascultare. Cu alte cuvinte, il fac atent la ceea ce vreau sa spun sau cer de la el.
Dezvoltarea abilitatilor de control al impulsurilor si de auto-reglare emotionala este o munca mare pentru copii si dureaza cativa ani.
Este normal ca cei mici sa fie antisociali, razvratiti, sfidatori si chiar verbal agresivi uneori, iar copiii pana la varsta de sase ani sa fie, de asemenea, fizic agresivi uneori.
In special, va puteti astepta la o crestere a sfidarii sau a agresiunii in momente de stres suplimentar, care se refera la schimbari precum un nou frate, o casa noua, o schimbare a bonei, a gradinitei, un conflict sporit intre parinti sau inceperea scolii. Dar atunci cand comportamentul sfidator, distructiv sau agresiv al unui copil devine o problema continua, este important sa se priveasca mai adanc in sentimentele dificile si nevoile nesatisfacute care conduc probabil comportamentul lor.
Copiii actioneaza cu furie cand sentimentele lor ii coplesesc. Frica, nesiguranta si frustrarea neexprimate au tendinta de a determina dorinta unui copil de a fi distrugator sau agresiv. Copiii nu doresc sa fie violenti.
Ce poti face? Simplu:
• Coboara-te la nivelul sau, ajuta-l sa se opreasca din punct de vedere verbal sau fizic, exprima-te cat mai bland posibil, plaseaza mainile pe corpul sau intr-un mod cald si afectuos si conecteaza-te la el cu adevarat! ASTFEL, difuzam frica si furia.
• Ia-i mainile in mainile tale, il opresti cat mai usor si ii spui „Nu te voi lasa sa spargi nimic” sau „Nu te pot lasa sa-ti ranesti fratele tau mai mic.” Acest tip de expresie este mult mai putin amenintatoare decat cuvintele „sa nu cumva sa…./ sa nu indraznesti sa…..”, „nu mai face asta”.
• Ajuta-l sa-si identifice sentimentele si fa-l sa vorbeasca despre ele!
• Nu-i cere sa fie rational, nu-i cere sa-ti explice de ce! Nu-l critica!
• Da-i o revista veche pe care s-o rupa sau o perna in care sa-si strige furia! Nu e important ce spune, ci faptul ca descarca o tensiune prea mare pentru el. Stai langa el pana descarca furia si invata-l respiratia care sa-l calmeze, folosindu-te de metafore pe intelesul lui.
• Vorbeste-i calm, curgator, fara multe cuvinte!
• Lasa-l sa-ti simta asteptarile pozitive si isi va autoregla limitele!
• Fa-l sa te simta conectat la el si la emotia lui, asigura-l de prezenta ta, de suportul tau, de intelegerea ta!Numeste episodul, „furtuna emotionala”. Va invata ca de cate ori simte ca vine furtuna, are un ritual de urmat impreuna cu tine. Cu timpul va sti ca ea trece, ca tu ii oferi suport, ca nu e singur si ca urmeaza o perioada de calm .Asculta-l activ, fa-l sa-ti spuna ce simte, incurajaza-l sa se deschida, lasa-l sa planga!
Agresiunea este un strigat pentru a elimina tensiunile si a te simti auzit. De aici incolo, construiti impreuna noi abilitati de reactie si de a face fata frustrarii. In fond, noi o controlam pe ea, nu ea pe noi si poate la randul nostru am fost invatati sa o controlam de cei care ne-au pretuit cel mai mult in viata noastra, parintii nostri.
Foto: Diana Dumitriu
Psiholog Psihologie aplicata in Domeniul Securitatii Nationale la Cabinet de psihologie Diana Dumitriu
Psiholog Psihologia Muncii si Organizationala la Cabinet de psihologie Diana Dumitriu si Hipnoza Clinica si Terapie Ericksoniana la Private practice
[…] si-a dorit mult sa vina pe aceasta lume, in ciuda tuturor pronosticurilor negative pe care mama ei, Diana Dumitriu, le-a primit de la medici in timpul […]