Tea Teodorescu, vocea feminina de la Morning ZU: o mamica super cool, care incepe ziua la 4 dimineata: „Energia nu mi-o dau cele trei cafele, ci copiii”

24068

Cu siguranta stiti vocea calda a Teei Teodorescu: ea ne-a citit zilnic, in ultimii 9 ani, stirile matinale de la Morning Zu. Lucreaza in radio de 14 ani, iar cu Buzdugan si Morar se stie inca de cand cei doi erau la Radio 21.

Mamica a doi baieti nazdravani, Alex (6 ani) si Novac (2 jumate), Tea incearca sa le faca pe toate, cu ajutorul a trei cafele pe zi: se trezeste la 4 dimineata, isi face treaba la ZU, iar dupa amiaza o dedica total celor mici. Este casatorita cu Tudor Vintiloiu, un fotograf cunoscut in domeniu, cu care incearca sa isi imparta sarcinile zilnice intr-un mod cat mai echilibrat.

URMARESTE MAMA PENTRU DOI PE PAGINA DE FACEBOOK.

“Am avut momente cand am atipit pe banca, in parc”

Multi nu concepem o viata in care ziua incepe la 4 dimineata, dar Tea vede partea pozitiva a lucrurilor.
“Mie-mi place sa ma scol de dimineata. Si cand n-am treaba ma trezesc devreme. Mi se pare ca e ziua mai lunga si e bine sa fie asa, pentru ca am multe de facut. La Radio imi place. Imi place mult, asa ca nu simt ca ma oboseste job-ul. Dupa serviciu vin acasa unde ma iau in primire Cei Doi. Nu-s fresh tot timpul. Am avut momente, de exemplu, cand am atipit pe banca, in parc, in timp ce eram cu ei la joaca sau am dat drumul la Tv, la desene, i-am lasat acolo si am motait pe canapea ca nu ma puteam mobiliza sa fac nimic. Si am si super-zile cand facem o groaza de lucruri impreuna – cumparaturi, gatit in trei, joaca in casa, parc apoi, baie si nu una, ci doua povesti la culcare”, povesteste Tea.

“Niciodata nu aman alarma ceasului. A sunat, sunt in picioare”

Nu e usor sa ai toata ziua energie cand te trezesti la dimineata la 4, dar Tea are resursele ei. Spune ca nu cafeaua, ci copiii sunt cei care ii dau doza zilnica de energie. Cat de lunga si bogata e ziua unei mamici care se trezeste cu noaptea-n cap, ne spune chiar Tea:

“La 5, 5 si un pic sunt la serviciu deja. Aici beau doua cafele. O a treia o dau gata pe la 16. Nu-s sigura ca-si fac efectul – pot foarte bine sa beau o cafea si apoi sa ma culc – dar imi place mirosul si gustul si ideea de cafea. N-as renunta niciodata la ea. Deci energia nu cred ca mi-o da cafeaua. Mai degraba copiii. Vreau sa-i vad fericiti, multumiti, sa-i distrez si ma mobilizez. Bine, io-s si genu de mama-closca ”cot-codac, cot-codac, puii mamei sa-i impac” si ma las mai greu pe tanjala.

Dupa serviciu zbor la scoala de unde iau Alexul, fugim acasa unde luam pranzul, Novac doarme de pranz, Alex merge cu mine sau tati la tenis, revenim acasa cand celalalt parinte care a ramas acasa ia ambii copii si-i mai scoate un pic la aer. Sau ne jucam in casa. Poate iesim cu prietenii pe undeva sau asteptam vizite la noi. Sau, pur si simplu, stam in patru si ne petrecem seara. Programul se face cu o zi inainte pe principiu ”ia-l tu p-asta, ca-l duc eu apoi pe celalalt. Maine stai tu cu ei. Joi vin eu mai tarziu, dar ti-i iau pe seara cand ai zis ca ai shooting-ul ala … etc”

“Dupa fiecare copil m-am intors la serviciu repede: dupa doua luni.”

Tea recunoaste ca a fost o provocare sa fie proaspata mamica si angajata a unui matinal la radio. S-a intors repede la job, dar asta si pentru ca isi termina treaba inainte ca altii sa se apuce de ea: in jur de ora 11 era acasa.

“Ma descurc perfect daca prind 5 ore de somn legate. Cel mai greu mi-a fost cand astia mici erau chiar mici, se sculau noaptea de nenumarate ori sa manance sau doar asa … de chestie. Au fost si rai de somn. Dupa fiecare copil m-am intors la serviciu repede: dupa doua luni. Si asta pentru ca simteam nevoia sa fac si altceva, nu doar spalat, hranit, culcat, plimbat”, spune Tea.

“Am uitat o punga cu lapte matern in congelatorul de la munca, iar un coleg a folosit-o sa-si calmeze o lovitura la mana”

A facut tot ce a putut ca sa alapteze: “Ma caram la serviciu cu pompa de muls, depozitam laptele in frigider, apoi zburam acasa cu geanta frigorifica si o punga de mazare congelata inauntru, sa fiu sigura ca nu se strica laptele. E celebra faza cand, din graba, am uitat o punga cu lapte in congelator, iar un coleg a folosit-o sa-si calmeze o lovitura la mana”.

Primul copil a solicitat-o extrem de mult: “La Alex tin minte ca mi-era frica sa ma duc acasa. Stiam ca ma asteapta plansete si eram praf (am facut si zona Zoster atunci). Eram la Victoriei si lasam sa treaca metrourile unul cate unul, stateam si citeam pe peron … asta pana cand suna Tudor disperat, cu urlete pe fundal, sa vin repede ca nu stie ce sa mai faca”.

“Visul lui Alex e sa-l intalneasca pe Oase care, inteleg, e asa un guru in materie de kendame”

In toamna, Alex va merge la scoala si va continua sa ia lectii de tenis. Ca toti copiii de varsta lui, e pasionat si de kendama.

“E bland si bun, darnic si pus pe glume. Daca l-ai lasa afara toata ziua n-ar zice nu. Face tenis de pe la vreo 4 ani. Ii place. Merge de trei ori pe saptamana si participa si la concursuri. Nu cred sa faca ceva cu tenisul. Nu-i vreun talent. Dar sportul il disciplineaza, il creste frumos, se distreaza pe teren – are niste super profi – isi face prieteni, si-mi cere sa-l duc cat mai des. Zic ca-i in castig el. El are un talent fantastic de a merge pe roti – bicla, trotineta, skate, hoverboard, you name it – le dibuieste imediat si se descurca perfect. Si, bineinteles, kendama. Are 6 si visul lui e sa-l intalneasca pe Oase care, inteleg, e asa un guru in materie de kendame”.

Cand nu are cu cine lasa copiii acasa, Tea ii ia cu ea la Radio Zu. “Pe Alex, cel mare, il aduc regulat cand muncesc in weekend. Si a tras chiulul de cateva ori de la gradi, ca sa vina la mine pentru ca erau invitati artisti care-i placeau. Stiu ca s-a topit tot cand a vazut-o pe Loredana. Ea l-a strans in brate, iar el i-a cantat melodia aia cu ”Apa, apa …”. Si pe Novac l-am adus intr-o zi, avea vreo trei luni si n-avea cine sa stea cu el. Ne-am descurcat”.

“In vacanta, mi se pare mai important locul unde mancam decat unde dormim”

Inainte de copii, Tea si Tudor au calatorit in lumea larga. De cand cu Alex si Novac, spun ca s-au “pensionarit”: de trei ani merg in Grecia „in acelasi loc, la aceeasi doamna si inchiriaza aceeasi camera”.

“Cand calatorim cu copiii suntem atenti, dar nu exagerat. Mi se pare mai important locul unde mancam decat unde dormim. Mai lasam programul de somn – nu-i mai culc la 8.30 – mancam si prostii – cartofi prajiti, inghetate. Ne facem de cap. Prima vacanta in doi, dupa copii, am facut-o cand Alex avea doi ani, iar Novac nu era inca in plan. Am mers in Madagascar atunci. La vara vrem sa fugim iar fara copii undeva in America Latina. Iar in viitorul si mai indepartat, visam sa-i ducem intr-un safari, intr-o zona nu asa uzata turistic, sa vada feline mari si alte animale spectaculoase in mediul lor. Namibia mi-ar placea. Pentru asta trebuie sa mai creasca putin”, spune Tea.

“Din Cambodgia am venit insarcinata in 5 luni”

“ Visez si acum la plajele din Ecuador si Madagascar, la cafeaua si triburile din Etiopia. Cambodgia e, poate, cea mai draga noua. A fost prima vacanta in doi acolo. Am revenit insarcinata cu Alex in 5 luni, acolo mi-a zis Tudor ca ar vrea sa fim sot si sotie, de acolo ne-am luat verighetele si eu rochia de nunta ( portocalie rau, din matase rough) “.

“N-am citit nicio carte de parenting”

Desi de fiacare data cand am intalnit-o mi s-a parut ca este o mama relaxata, Tea ma contrazice. “Ma stresez, fac comparatii intre ei si alti copii, vreau ce-i mai bun pentru ei, apoi imi zic ca e cazul sa-i mai las si de capul lor. N-am citit nicio carte de parenting. N-am mers la niciun curs. M-am sfatuit cu prietene si intotdeauna cu mama. Si mai cred ca o mama, care-si iubeste copiii si le vrea numai binele, nu are cum sa ia decizii gresite pentru copiii ei”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here