La al doilea copil se presupune ca ai mai multa experienta, ca stii la ce sa te astepti, motiv pentru care o mama ar trebui sa fie mai calma si mai putin panicata, speriata. Da si nu. Intr-adevar, prima luna cu Edy a fost infinit mai usoara decat prima luna cu Andrei, dar gandindu-ma pe termen lung, nu stiu daca mai am curaj sa fac lucrurile pe care le faceam in urma cu patru ani.
De exemplu: Andrei, in prima iarna din viata lui, pe cand avea 4-5 luni, dormea zi de zi somnul de pranz afara.
Dormea cate doua ore si la temperaturi de minus 5 grade, bine imbracat si invelit in landou. Nu il scoteam decat in cazul in care era viscol si va spun sincer ca nu a racit niciodata. Am urmat exemplul parintilor din tarile nordice, care isi lasa bebelusii sa doarma afara pana la minus 10 grade, ca sa ii caleasca. Acum, cand ma gandesc sa il las pe Edy afara in ger, ma apuca panica. Sper sa imi treaca pana vine iarna 🙂
Alt exemplu: am fost cu Andrei la 10 luni in Thassos, cu masina. Nu ca as fi eu vreo curajoasa, ca stiti bine ca e plin Thassos-ul de bebelusi :)) Oare o sa mai am curaj la vara sa plec pe un traseu de vreo 10-12 ore, undeva in Grecia, cu doi copii la drum? As vrea sa cred ca da, dar tare mi-e ca o sa ma duc iar la Mamaia 😀
Exemplul numarul 3: Pe cand avea Andrei doi-trei ani am fost cu el in Parma. Ca sa ajungi din Chiajna in Parma, trebuie sa mergi cu taxiul pana la aeroport, avionul, shuttle bus-ul pana la Milano vreo ora, tren de la Milano la Parma si apoi iar taxi. Este un drum greu, dar Andrei s-a purtat exemplar. Pfff, acum cand ma gandesc daca l-as face din nou, parca as zice pas…
Exemplul numarul 4: pentru ca in urma cu 4 ani nu era buni Gina sa ne ajute, unde plecam noi, venea automat si bebe. Asa ca atunci cand am organizat botezul si a trebuit sa facem nenumarate drumuri in mall, bebe venea cu noi. Dormea super linistit in landou in vreme ce noi ne faceam cumparaturile. Nu a luat niciun virus din infricosatorul mall. Cand s-a facut un picut mai maricel, de cateva luni, l-am luat chiar si la Auchan. Bu-hu-hu! Acum stiu ca se apropie iar momentul in care va trebui sa faca primul drum la mall si sunt, asa, cu inima indoita.
Exemplul numarul 5: Inca de cand avea Andrei 10 luni, am fost la mare cu entuziasm (la noi pe litoral, in Grecia de trei ori si in Bulgaria de doua ori), fara sa ma gandesc la toti virusii si la toate enterocolitele. Am mancat unde ni s-a parut noua ok si in cele mai multe cazuri a fost bine. Ne-am „ars” si de doua ori, dar asta nu ne-a descurajat. Acum, cand aud de atatea cazuri de copii cu mana-gura-picior, herpangina si alte minunatii, parca imi mai piere din entuziasm.
Bine, curajul meu e fix zero in comparatie cu acei parinti-calatori, care fac inconjurul lumii cu bebelusii in spate. Eu, de exemplu, nu as merge nici macar intr-un city break cu copilul mic. N-as avea parte de relaxare si nu cred ca as fi prea mobila. Dar astept cu nerabdare momentele in care vor mai creste si vom puteam merge in patru in destinatii mai aventuroase 🙂 Deja ma vad peste vreo trei ani la Disneyland… ca sa inteleaga si Edy ceva 🙂
Unde credeti ca mi-a disparut curajul? De ce am oare temerile astea pe care nu le aveam in urma cu patru ani? Cred ca ar trebui sa o intreb pe Diana Dumitriu, psihologul care scrie din cand in cand pentru mamapenrudoi.ro 🙂 Sigur sunt un studiu de caz!
