Efectele negative ale tipatului asupra copiilor nostri: de ce nu ar mai trebui sa ridicam tonul la ei. Un material de Diana Dumitriu, psiholog

12034

Cu totii ne mai iesim din fire cateodata. Nu este usor sa fii parinte, iar cei mici nu sunt chiar cele mai intelegatoare fiinte din univers. Recunosc, si mie mi se intampla cateodata sa mai ridic vocea la Andrei si am observat, de fiecare data, ca nimic bun nu iese din asta. Mai mult, are tendinta de a ma imita, deci daca tip eu la el, tipa si el la mine. In plus, devine mai irascibil, nervos si nimic nu ii convine.

Ca sa intelegem cat de rau facem copilului atunci cand tipam la el, „Mama pentru doi” a stat de vorba cu psihologul Diana Dumitriu. Iata care sunt efectele negative ale tipatului asupra copiilor nostri:

Un material de Diana Dumitriu, psiholog, pentru www.mamapentrudoi.ro:

Nu exista notiunea de copil perfect. Toti copiii intorc vorbele parintilor lor si daca n-o fac, reprima sentimentele care le creaza in timp frustrare. Copiii ignora treburile lor si se lupta cu fratii lor, ceea ce inseamna ca si cel mai rabdator parinte poate sa-si piarda rabdarea.

Exista sondaje recente realizate de A.P.A.( Asociatia Psihologilor/Psihiatrilor Americani), care au constatat ca un sfert din copiii la care se striga in mod violent si infricosator acasa dezvolta in timp tulburari de personalitate, tulburari de atasament si porniri reactionale de self-distruction si inabilitati de comunicare asertiva.

Credintele interioare exprimate in mod abuziv de catre un parinte au rasunet zgomotos si persistent in viata copilului nostru. Desi noi putem vedea in spatele unei reactii zgomotoase explicatia rationala pentru care ne-am pierdut cumpatul, copilul vede si retine doar explicatia emotionala transmisa in spatele cuvintelor pe care le spunem, respectiv: tonalitatea vocii, modulatia vocii, vibratia vocii, tipatul prelungit al unor consoane sau vocale, si nu in ultimul rand, atitudinea, postura corporala si zgomotul „taifunului reactional” din spatele cuvintelor spuse.

Parintii isi descarca furia de moment si exista posibilitatea ca la 30-40 min dupa sa uite motivul pentru care au fost furiosi.

Copilul insa, proceseaza in mod constant toate cele mai sus amintite si construieste o intreaga vina pentru reactia parintelui sau. Mecanismele de aparare incep sa se formeze si se dezvolta la fiecare iesire de acest fel a parintelui, respectiv: comportamentul de evitare si anxietatea anticipatorie vis a vis de ceea ce urmeaza sa se intample, daca copilul face sau spune ceea ce a deranjat pe parinte si l-a determinat sa reactioneze violent verbal.

Intr-adevar, dr. Deema Sihweil, psiholog clinician la Institutul de Relatii Umane al A.P.A., este convins ca repetarea crizelor furie manifestate verbal fata de copii poate avea un efect negativ major asupra sanatatii lor psihologice.
„Cred ca trebuie sa fim atenti la ceea ce spunem copiilor nostri”, dr. Sihweil si de asemenea, „Sa nu ne imaginam ca vorbind lucrurile cu cuvinte rastite, dar nu ponegritoare sau acuzative, ar putea sa nu fie abuzive”.

Asociem deseori cuvantului „abuziv” reactia de lovire si multi parinti isi imagineaza ca atat timp cat nu au lovit un copil nu ii provoaca suferinta. Ei bine, dauna psihologica poate fi in unele cazuri mult mai mare si mai profunda decat suferinta fizica in sine. Ea poate crea distorsiuni de perceptie a propriei persoane si a relatiilor interumane, scaderea rapida a stimei de sine, anxietate anticipatorie fata de esec al oricarei actiuni intreprinse si nu in ultimul rand, depresie.

”Shouting-ul” le creaza copiilor o stare de confuzie. Copiii percep strigatul parintelui ca o amenintare la adresa sentimentului lor de securitate, siguranta si incredere. Copiii se simt in mod fundamental responsabili de mania parintilor fata de ei. Copiii sunt in egala masura egocentrici, asa ca ei se gandesc: „Cand fac ceva bun, mami/tati zambesc. Cand fac ceva rau, mami/tati striga si ma cearta.”

Copiii mai mici nu pot intelege explicatii alternative pentru furie, cum ar fi vestea proasta la locul de munca sau o orice alta explicatie cu potential rational.

Expunerea pe termen lung la strigat poate avea ca rezultat teama, stresul, anxietatea, insomnia, intarzierile de dezvoltare, problemele de comportament, probleme in dezvoltare scolara, dificultatile sociale, problemele emotionale si abilitatile de a face fata.

“Shouting-ul” este o forma de abuz emotional.

Ridicarea vocii parintelui nu ar parea un act care ar putea constitui un abuz, dar expertii in parenting si nu numai spun ca este. „Ranirea sentimentelor copilului este un lucru la fel de rau si, uneori, mai rau decat abuzul fizic”, spune dr. Sihweil. Ce vine mana in mana cu strigatele compun problema. Mesajele pe care le transmitem copiilor sunt doar 10% verbale.

Nu numai vocea puternica are un impact, ci si limbajul trupului tau si cuvintele pe care le folosesti, indiferent daca esti critic, insultator sau sarcastic.

Reactia de aparare a copilului la care se tipa este de obicei inhibarea comportamentala sau comportamentul opozitionist-provocator, care arata ca cel mic traieste o frustrare si raspunde in consecinta.

Sa nu uitam insa ca si parintii sunt uneori niste copii mari, cu nevoi si frustrari create sau dobandite in propria lor copilarie. Parintele contine copilul de altadat’, care la randul lui a avut parte de un posibil comportament abuziv din partea parintelui sau.

Insa, eventualele reactii fata de copiii nostri ar putea fi corectate si nu vor avea efecte majore pe termen lung, mai ales atunci cand parintii fac un punct de a-si cere scuze si sa corecteaze raspunsul lor la orice ar fi facut copilul pentru a le provoca.

Shouting-ul” este ca o alarma de incendiu umana, timp in care frecventa de nivel al decibelilor auzului scade, ca mecanism de aparare, cand efectiv copilul nu aude mesajul transmis, ci doar strigatul parintelui sau. Este de inteles ca un parinte se poate supara pe copilul lui pentru ca a facut un lucru la care nu se astepta, dar strigand la el dupa aceea poate face mai mult rau decat bine.

Daca doriti ca mesajul dumneavoastra de ingrijorare si de protectie sa ajunga la copilul dumneavoastra, ar trebui sa folositi un ton ferm, calm si plin de compasiune, care sa permita copilului dumneavoastra sa ramana deschis si sa invete.

In timpul in care la copil se striga, nivelul de cortizol in sange creste, ca urmare a factorului stresor, la fel nivelul de adrenalina ca urmare a fricii, astfel existand o capacitate de gandire limitata a copilului.

Asadar, efectele tipatului la copii pot fi devastatoare si fara vreo urmare pozitiva din care copilul sa invete ceva, ba mai mult, copilul poate copia in timp modelul parintelui abuziv si poate dezvolta acelasi comportament in relatiile sociale si familiale.

Mai mult, un alt studiu important, efectuat de psihologi de la Universitatea Plymouth din Devon a constatat ca cei care ridica vocea la copii, mai ales cei mici, intre 6 luni-6 ani, ii expun pe acestia la riscului de aparitie a cancerului, a bolilor de inima si a astmului. Chiar si strigatele minore cauzeaza stresul copiilor, au gasit cercetatorii, care la randul lor pot provoca schimbari biologice.

Foto: Diana Dumitriu, psiholog

Psiholog Psihologie aplicata in Domeniul Securitatii Nationale la Cabinet de psihologie Diana Dumitriu

Psiholog Psihologia Muncii si Organizationala la Cabinet de psihologie Diana Dumitriu si Hipnoza Clinica si Terapie Ericksoniana la Private practice

4 COMENTARII

  1. […] ”Efectele negative ale tipatului asupra copiilor nostri: de ce nu ar mai trebui sa ridicam tonul la e…” – Doina a stat de vorbă cu un psiholog despre efectele țipatului asupra copiilor. ”Expunerea pe termen lung la strigat poate avea ca rezultat teama, stresul, anxietatea, insomnia, întârzierile de dezvoltare, problemele de comportament, probleme în dezvoltarea școlară, dificultățile sociale, problemele emoționale și abilitățile de a face față.” […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here