O mașină de făcut pâine… și dulceață, de la Carrefour, dorința mea „secretă” de Black Friday, în noiembrie 2021

2587

Acum vreo trei ani scriam tot aici pe blog că nu mai cumpărasem pâine neambalată de vreo zece ani. Asta, din două motive: mai întâi, e mult mai igienic așa. Pâinea ambalată ajunge în pungă direct de pe banda care o scoate din cuptor, așa că sunt mult mai puține șanse să se contamineze cu cine știe ce microbi ori murdărie. În al doilea rând, evit pâinea cu amelioratori, conservanți sau tot felul de aditivi. Există în magazine pâine curată, făcută doar cu făină, apă, eventual semințe sau tărâțe. E singurul fel de pâine care se mănâncă la noi în casă.

Când am timp, mai fac și eu pâine de casă, însă e cam bătaie de cap… Cu frământatul, dospitul și toate cele. Ador mirosul de pâine caldă, așa că de Black Friday 2021 mă gândesc serios să-mi cumpăr de la Carrefour o mașină care să facă toată treaba pentru mine, cu rezultate chiar mai bune. De de exemplu asta: Mandine MBM450-18. Se găsește la reducere cu 50%, adică o pot cumpăra cu 174,95 de lei, de pe 28 octombrie până pe 1 decembrie. Așa am avea în casă pâine proaspătă și caldă, sănătoasă și curată, ori de câte ori am vrea sau am avea nevoie. Chiar și în fiecare zi.

Mandine MBM450-18, de la Carrefour

Ce știe să facă o mașină de pâine

Partea bună e că poți încerca fel de fel de rețete: pâine albă toast cu lapte, pâine integrală cu secară, pâine neagră, pâine rustică, pâine cu mix de făinuri, pâine cu hrișcă și tărâțe de ovăz, pâine cu cartofi. Ar mirosi frumos de fiecare dată în casă, ca în copilărie.

De ce tocmai mașina ASTA de la Carrefour?

În primul rând, pentru că are multe programe – 12. La aceste aparate, un program înseamnă de fapt un fel de produs: ai un program pentru franzelă albă de tip toast, un program pentru franzeluțe, unul pentru pâine cu semințe și așa mai departe. Spre deosebire de alte modele de mașini de pâine de pe piață, Mandine MBM450-18  de la Carrefour are câteva programe speciale, care mi se par foarte utile.

De exemplu, programul pentru frământat mi se pare un avantaj extraordinar, pentru că poți face practic aluat pentru orice fel de pâine, să-l transferi apoi într-o oală de fontă emailată cu capac, gen „Dutch oven”, și apoi să coci pâinea în cuptor. Da, oala de fontă o puteți folosi nu doar la gătit, ci și pentru copt pâine, și e chiar foarte bună în acest scop. Cine știe din copilărie cum era pâinea „la țest” știe despre ce vorbesc. Pâinea nu se prinde de pereții oalei, dar dacă vreți să fiți siguri puteți folosi hârtie de copt.

Mandine MBM450-18, 450 W, 12 programe, capacitate 680 g, negru/inox

Bună și pentru făcut dulceață în casă

Un alt lucru care îmi place la mașina asta de făcut pâine este că este foarte simplu de folosit: ai câte un buton pentru alegerea programului dorit, unul pentru stabilirea duratei de coacere, ca să îți iasă coaja așa cum vrei, mai fragedă sau mai rumenită și… cam asta e tot. Pui ingredientele – făinuri, apă, drojdie (doar uscată, nu merge cu drojdie proaspătă) toate în vasul dinăuntru, pui capacul și apeși pe butonul de pornire. Aparatul face tot restul. La sfârșit scoți pâinea și… dai năvală.

Modelul Mandine MBM450-18 face pâini de 680 de grame. Dacă în casă se mănâncă pâine în fiecare zi, s-ar putea să fie nevoie să coaceți una zilnic. Nu că ar fi ceva complicat, durează câteva minute să măsori cantitățile de ingredient și să le arunci pe toate înăuntru…

Pe cât de ușor de folosit e mașina asta, pe atât de simplă este. Practic, e un vas de amestecat care coace conținutul, așa că… știe să facă și dulceață. Ăsta ar fi „the killer app”, ca să zic așa. 🙂 Cine a făcut măcar o dată dulceață sau gem la aragaz știe ce înseamnă asta: tuci de fontă, cel puțin o jumătate de zi de muncă, stropi peste tot, curățenie practic generală după ce termini, pentru că e dulceață peste tot. Cu pâinea m-aș descurca, dar de făcut dulceață la aragaz, nu, mulțumesc. Cred că în secret de asta îmi doresc aparatul ăsta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here