Copilul care nu mai vrea sa doarma la pranz…

7094

… a fost odata Andrei. Pe la 3 ani i s-a pus lui pata ca nu mai vrea sa doarma la pranz la gradinita. Poate ca nu pare mare lucru la prima vedere, dar seara, cand venea acasa, nu te mai intelegeai cu el. Era nervos, plangea din orice, suparacios. Cand ajungeam sa facem baita eram deja terminati psihic. Pur si simplu refuza somnul la pranz.

Am incercat, mai intai, sa ii explicam cu frumosul. I-am spus ca somnul este foarte important pentru el, trebuie sa doarma ca sa creasca, sa fie puternic, sa aiba energie la joaca etc. Degeaba. Nu a functionat.

Ne doream foarte mult sa doarma si pentru ca in timpul in care statea treaz era cam “fiul ploii” la gradinita. Era singurul copil din toata gradinita care nu dormea. Pentru ca gradinita nu are un spatiu amenajat special pentru situatii din astea, copilul statea vreo doua ore pe hol cu educatoarea sau la bucatarie cu doamna care face mancare. Va dati seama ca ma durea si pe mine sufletul sa il stiu acolo singurel.

Intr-o zi mi-a povestit educatoarea ca a atipit la masa cu lingura in mana. Dar cand l-a dus la culcare, nu a mai vrut sa doarma.

Am incercat sa ii spun si ce se intampla daca nu doarme. Nici asta nu a functionat.

Stiu ca nu se face asta daca e sa te iei dupa carti, dar, in disperare, am incercat si cu recompense. “Daca dormi, iti cumpar un Transformer”. Pfff, o fi ceva si in capul alora care scriu cartile 🙂 De dormit nu dormea, dar cand ajungea acasa plangea si mai tare ca vrea Transformersul  🙁

Deja epuizati de toata treaba asta, am incercat si ceva pedepse. Nu va ganditi la cine stie ce. “Daca nu dormi, nu primesti desene animate pe laptop”. Ati ghicit continuarea: nu dormea, dar pe urma plangea ca vrea desene pe laptop.

A fost o perioada foarte dificila atat pentru noi, cat si pentru el. Acum, uitandu-ma in urma, imi pare rau ca am insitat atat. Dar atunci mi se parea extrem de important sa doarma. El ajunsese sa urasca somnul din cauza asta si se temea sa ne spuna acasa ca nu a dormit, ca sa nu ne dezamageasca. Se vedea ca e trist. Asa ca am renuntat.

I-am spus ca, daca nu vrea, poate sa nu mai doarma. Noi ii iubim si daca nu doarme, doar ca va fi foarte obosit. Nu am mai insistat pe treaba asa, incercam sa nu il mai intrebam daca a dormit sau nu, dar el stia deja ca este un lucru important pentru noi si ne spunea el.

A trecut timpul si, din cand in cand, educatoarea ne anunta ca Andrei a dormit. De o vreme, doarme aproape zilnic alaturi de colegi. Oricat s-ar impotrivi el, are nevoie de somn. E obosit, e copil. Si acum, la 4 ani jumate, inca se simte enorm diferenta dintre zilele in care doarme si cele in care nu.

Concluzia e ca noi nu am facut nimic ca el sa doarma. Doarme pentru ca vrea el. Ca sa il incurajam, ii spunem “bravo” de fiecare data… Acum imi pare rau pentru toata perioada aia in care am insistat si tot insistat. Daca as putea da timpul inapoi, l-as lasa in pace… desi nu as inceta sa ii explic cat de important este somnul pentru un copil ca el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here