Micile (mari) bucurii din viata oricarei mamici de bebelus

887

Sa fii mamica de bebelus este un lucru extrem de satisfacator 🙂 Parca traiesti pentru a doua oara. Incepi sa te bucuri pentru orice mica realizare a bebelusului, de parca ar fi a ta. Fiecare pas inainte, fiecare progres este o victorie. Si, ca mama, te simti si tu mandra ca ai contribuit cu ceva.

Ma minunez pe zi de trece de progresul facut de bebe. De la o fiinta minuscula si fara aparare, care statea toata ziua in brate sau in patut, acum s-a transfomat intr-un omulet gata sa descopere lumea.

La un an si o luna, merge binisor, cotrobaie in toate sertarele, nu ramane loc neexplorat de manutele lui. Se ridica si singur in picioare din fundulet. O clipa de neatentie si il gasesc catarat te-miri-pe-unde. Sau cu cine stie ce prin gura.

A inceput sa inteleaga comezi simple. “Edy, du asta lu’ tati”. Si sa-l vezi cum o ia din loc 🙂
Sau il intreb: “Edy, unde sunt pantofii lui bebe? Unde sunt? Hai sa ne incaltam sa mergem afara” si el, hopa, imi arata pantofii. Stie si care sunt sosetele 🙂 Si le pune peste picior, chipurile se incalta el singur 🙂 „Edy, da talpile sa le pupe mami” si el se conformeaza imediat, agitand picioarele.

Acum vreo luna m-a uimit de-a dreptul intr-o dimineata. Eram in dormitor, se trezise de putin timp, eu chiauna ca de obicei.
“- Edy, hai sa mergem jos, te rog, sa isi faca mama o cafea. Mi-e asa pofta de o cafea!” Se zbate el, se da jos din brate, ma trage de mana sa coboram scarile. Cand ajungem jos, ii dau drumul si el pleaca singur spre bucatarie si se aseaza fix in dreptul espressorului de cafea. Nu mi-a venit sa cred :)) El stia ca acolo se face cafeaua pentru ca in ultima saptamana tot o preparasem cu el in brate si ii spuneam ca “mama bea cafeaua” 🙂

Stie, desigur, de avioane si a inceput sa le recunoasca zgomotul. Cand aude unul, incepe sa scoata tot felul de onomatopee si sa arate cu degetul spre cer 🙂 E haios tare :))

Dimineata, s-a prins el ca tati si fratiorul mai mare pleaca de acasa. Si stie ca pleaca amandoi cu masina, iar lui ii place foarte mult in masina. Nu mi-am dat seama de lucrul asta pana ieri. De obicei, el sta numai dupa mine prin casa, numai in picioarele mele. Cand au inceput sa se imbrace tati si Andrei, hopa el la tati in brate. Cand sa il iau, incepe sa planga. Lucru neobisnuit, pentru ca mereu vrea la mine. El stia ca tati pleaca si credea ca daca sta la el in brate poate lucrul asta nu se va mai intampla. Sau poate il va lua si pe el in masina. Sa vezi ce plans l-a apucat cand au plecat pana la urma 🙂

Si multe alte mici „nimicuri” din astea, care mie imi umplu sufletul de bucurie.

Inca nu vorbeste, dar a inceput sa priceapa din ce in ce mai mult. Are propria vointa, nu mai pot sa il pun eu unde vreau si sa ma si astept sa stea acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here