„Oau, ce MAMICA sexy!” – cel mai enervant compliment :)

622

Odata ce ai devenit mamica, nu mai scapi de eticheta asta. Parca ai tatuat „mama” pe frunte. Lumea nu te mai intreaba ce faci TU, ci ce fac copiii, iar totul este vazut prin prisma acestui nou rol din viata ta. Parca ar fi o … sentinta. Eu, inca de la inceput, am incercat sa imi pastrez si o identitate diferita fata de cea de mama, dar nu cred ca imi reuseste prea tare 🙂 Nu fac „mom spam” cu zeci de poze cu copiii pe Facebook, pun foarte rar linkuri cu articole de parenting pe profilul personal, nu pun „vorbe de duh” ale celor mici pe retelele de socializare. Nu ma intelegeti gresit: imi place sa fiu mama, sunt mandra de asta, dar inainte sa fiu mama, sunt femeie.

Vezi si: Semne clare ca esti mama. Cate dintre ele bifezi? 🙂

De la ce m-am activat pe tema asta? Pai.. e sezonul vacantelor, multa lume isi pune poze de la plaja sau piscina. Sexy, in costume de baie, decolteuri, rochite mini etc. Fotografia de mai jos mi-a aras in mod deosebit atentia.

Sursa foto: andressa.ro

Cine e? Andreea Retea, fosta colega din Pro TV si bloggerita pe andressa.ro. Sexy la piscina, picioare interminabile, supla, misto. Chiar ma uitam asa cu admiratie si un pic de invidie :)) … dupa a patra dieta esuata :)) Si ma pregatesc sa ii scriu un compliment, cand vad un comentariu: „Ce mamica sexy”! Adica… pe bune? Te uiti la poza asta, cu o femeie misto, cu corpul ala, tolanita langa piscina, cu un cocktail in mana (nu un biberon sau o galetusa cu lopatele de nisip!) si te gandesti ca e … mamica?!

Apoi vad pozele colegei Cora. O blonda inalta, slaba, cu picioare lungi, mamica de gemeni. Un comentariu asemanator. Si nu numai la ea, e plin facebook-ul meu de astfel de semi-complimente. Mamici misto. Nu femei misto, ci MAMICI.

Zilele trecute m-am intalnit intamplator, pe strada, cu un fost coleg de serviciu. Eu grabita sa ajung acasa, el grabit sa ajunga la bere pe prietenii, ne salutam in fuga, bucurosi de revedere, dupa care imi striga: „Ce bine arati, MAMICO!” Mamico, mamico, mamico :)) Nu se poate fara! E un fel de … arati bine pentru o… mamica :))

Intrigata de fazele astea, le-am intrebat si pe fetele astea doua, Cora si Andreea, cum se simt cand primesc astfel de complimente. Ma gandeam ca poate e doar in mintea mea si am eu o problema. Dar… uite ca nu. Si ele erau fix de aceeasi parere. Uite ce zice Andressa:

„Sigur ca mi se pare ciudata formularea „Ce mamica sexy!”, ca suna ca jumatate de compliment. Adica: „Pentru o mamica, esti ok!” 😂 Plus ca la barbati nu aud niciodata: „Tatic bunut” / „Tatic sexy!” si alte variatiuni pe tema asta, insa ce-i drept, nici nu au carat un copil in uter ca sa ne miram de silueta lor.

Cate chestii nu aud eu de cand am copil!, asta cu mamica sexy e varianta usurica. De cate ori e vorba de mancare, medicamente, servetele umede, facut bagaje, gasit parcuri sau cofetarii in oras, lumea se uita la mine si exclama: „Tu trebuie sa stii, doar esti mamica!” De parca la maternitate primesti cu copilul si o carte de bucate, plus un ghid al atractiilor pentru copii.

Multi au impresia ca daca sunt mama schimb doar retete si impresii despre pediatri la locul de joaca si ca pasiunea mea cea mai mare este sa fac supita.

Sunt multe prejudecati cand vine vorba de parinti, mai ales despre mame, oamenii cred ca in general e obigatoriu sa te ingrasi, sa te imbraci altfel, sa ai cu totul alt stil de viata.

Realitatea e ca se verifica in multe cazuri regula, dar nu la toata lumea, trendul este sa aratam tineri ca adulti. Eu zic ca generatia mea traieste foarte diferit de cea a parintilor nostri, mult mai tineresc. La 35 de ani mergem la festivaluri, calatorim mult, ne distram mult, facem sport, mancam mai sanatos, iar ceea ce simtim se vede si pe felul in care aratam, ne prelungim tineretea multi ani”.

Daca vreti sa vedeti cum de arata Andreea atat de bine pentru o mamica (hahaha, glumesc, evident!), va recomand articolul ei: „Dieta mea de vara. Si un discount surpriza pentru voi!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here