La Budapesta cu copilul. Ce am vizitat, pe unde ne-am plimbat si ce am mancat in doua zile

31351
La Budapesta cu copilul

Intr-un weekend canicular de august am hotarat sa mergem intr-o mini-vacanta la Budapesta. Pentru ca ideea ne-a venit cu doar cateva zile inainte de plecare, nu s-a mai pus problema de avion, asa ca am facut cu masina drumul din Bucuresti pana in capitala Ungariei. Ce am facut la Budapesta cu copilul doua zile pline, ce obiective turistice am bifat, unde am mancat bine si cum ne-am si relaxat, cititi in detaliu mai jos 🙂

Citeste si: Vacanta in Belgia, alaturi de copil: Bruges si Gent, orasele in care te intorci in timp

In Budapesta cu copilul: Drumul Bucuresti –  Budapesta

Drumul Bucuresti-Budapesta nu este unul greu, insa este lung, iar asta il face destul de obositor. Mai precis 824 km. La dus nu ne-am grabit, asa ca am facut mai multe opriri, dintre care una de aproape doua ore in Sibiu, unde am baut o cafea buna si am mancat o inghetata delicioasa in Piata Mare. Pentru ca am plecat joi, pe la 6:30 dimineata, s-a mers destul de bine si pe Valea Oltului, portiune de care am scapat destul de repede si fara probleme (si la dus, si la intors).

Singura problema pe care am intampinat-o in drumul catre Budapesta a fost ca am ratat autostrada noua Deva –Arad, asa ca am mers pe drumul vechi, plin de tiruri, camioane si basculante, pe o singura banda. A fost enervant tare.

La Nadlac am trecut repede si fara probleme. Daca nu ati achizitionat vinieta pentru Ungaria online sau de la benzinariile Mol din Romania, o puteti cumpara imediat dupa trecerea granitei. Noi am ratat punctul ala, asa ca am oprit peste cativa km, unde ghereta era amplasata pe sensul opus si trebuia sa te concentrezi un pic ca sa iesi de pe autostrada si sa ajungi unde trebuie. In fine, puteti cumpara vinieta de acolo cu euro, forinti sau lei.

Foto: priveliste din roata din Budapesta

Noi am avut foarte putini forinti la noi, pentru ca nu am gasit sa schimbam in Romania, si am folosit foarte mult cardul la aproape orice am cumparat in Budapesta.

Drumul de intoarcere Budapesta – Bucuresti, pe care l-am facut intins, cu opriri putine si scurte, a durat un pic peste 9 ore.

Motorina ne-a costat circa 650 de lei.

Foto: vacanta in Budapesta

In Budapesta cu copilul: unde ne-am cazat

Cazarea am ales-o de pe Booking.com cu vreo doua zile inainte sa plecam. Am cautat ca hotelul sa fie bine pozitionat, cat mai central, iar camera sa fie spatioasa cat pentru trei persoane. Asa am ajuns la Lion’s Garden – un hotel de patru stele din Budapesta, intr-o zona linistita, destul de centrala, cu mijloace de transport care il leaga de toate atractiile orasului. In plus, are si piscina interioara, sauna, jacuzzi, sala de fitness (gratuite) si masaj contra cost. Au fost draguti cand le-am spus ca venim si cu un copil, asa ca mi-au trimis mesaj imediat pe booking in care m-au anuntat ca o sa puna o canapea in plus in camera.

Hotel Lion’s Garden, Budapesta. Sursa foto: booking.com

Cred ca cele mai spectaculoase cazari in Budapesta sunt cele de pe malul Dunarii, dar nu sunt tocmai accesibile –  Mariott, Sofitel, Intercontinental…

Noi am platit la Lion’s Garden 233 de euro pe trei nopti cu mic dejun inclus, plus inca 15 euro/zi parcarea.

In Budapesta cu copilul: ce mijloace de transport am folosit

Desi ne-ar fi placut sa umblam mai mult pe jos, atunci cand ai si un copil de sase ani dupa tine esti destul de limitat. Totusi, Andrei merge mult si bine, asa ca am reusit sa batem centrul Budapestei intr-un ritm destul de bun. In prima zi ne-am luat 10 calatorii (10 bilete separate) pentru mijloacele de transport in comun –  care au costat circa 3000 de forinti (43 de lei), insa a doua zi am preferat sa cumparam doua abonamente valabile toata ziua, pe orice mijloc de transport (47 de lei in total).

Ce variante de bilete si cat costa, gasiti AICI.

Pentru parintii care vor sa ii duca pe cei mici la Tropicarium (o gradina zoologica in cadrul unui centru comercial), le recomand sa isi ia masina personala. Dureaza cam mult drumul cu autobuzul.

Ziua in care am ajuns nici nu o mai pun la socoteala, pentru ca am bantuit cam aiurea si am nimerit si intr-un restaurant de genul tourist-trap.

In Budapesta cu copilul: ce am facut in prima zi

In prima zi am mers direct la cele mai importante obiective turistice din Budapesta. Am luat metroul pana la statia care ne-a scos la Parlament, o cladire cu adevarat spectaculoasa, pe malul Dunarii.

De acolo, am luat-o la pas pe langa Dunare pana la Podul cu Lanturi. In drum am vazut si celebrii pantofi din otel  – monument realizat in memoria evreilor care si-au pierdut viata in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial.

In drumul pana la Podul cu Lanturi am admirat zecile de vase de croaziera aflate la mal.

Foto: Vacanta la Budapesta, Podul cu LanturiOdata ajunsi pe celalalt mal, in Buda, am luat bilete la un fel de mini-autobuz hop on-hop off, care sa ne duca sus la Biserica Matyas din Budapesta. Tot acolo se afla si Bastionul Pescarilor, de unde privelistea este spectaculoasa. Tot in zona se afla si Spitalul din Stanca, unde erau ingrijiti ranitii in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dupa ce am bifat ce trebuia in zona asta, am luat mini-autobuzul catre Castelul Buda, la cateva minute departare de obiectivele mentionate mai inainte. Acolo am baut o cafea la o terasa cu o priveliste superba.

Foto: Terasa la Castelul Buda

Deja ziua ajunsese la amiaza, caldura devenise insuportabila, asa ca ne-am retras la hotel, unde am stat o ora si ceva la piscine si jacuzzi.

In partea a doua a zilei am mai descoperit cateva zone centrale mai animate, aflate de obicei la capetele podurilor peste Dunare, cu multe terase, ne-am dat in roata din Budapesta (Budapest Eye) si am stat cateva minute sa ne racorim picioarele intr-un fel de … piscina publica ce avea o apa de 30-40 cm adancimeJ O zona draguta de facut shopping si de baut bun la o terasa mi s-a parut cea din apropierea podului Elisabeta, in zona Pesta (destul de aproape si de roata uriasa).

Budapesta cu copilul: priveliste din Budapest Eye
Foto: In Budapest Eye

Cand s-a inserat, am plecat pe croaziera pe Dunare. Din punctul meu de vedere, croaziera merita facuta dupa ce se intuneca. Budapesta noaptea este superba –  cladirile si podurile sunt iluminate, practic e un spectacol de lumini.

Foto: croaziera pe Dunare in Budapesta

Bilete puteti cumpara chiar din locul unde asteapta vapoarele sa plece. Sunt mai multe firme, puteti sa alegeti in functie de pret, ora de plecare sau de modelul ambarcatiunii. Biletul pe care l-am cumparat noi a fost valabil pentru inca o croaziera, a doua zi. Daca tot era valabil, era si pacat sa nu o facem 🙂

Budapesta cu copilul: croaziera pe Dunare
Foto: croaziera pe Dunare in Budapesta

Noi cred ca, in necunostinta de cauza, am luat niste bilete mai scumpe decat erau in mod normal la astfel de croaziere, pentru ca le-am cumparat de la un baiat care le vindea pe strada, mai departe de ambarcatiuni. Am dat pentru doua persoane 22 de euro (Andrei, la 6 ani, a avut gratuit cam peste tot), dar, cum v-am spus, am facut croaziera de doua ori.

In Budapesta cu copilul: ce am facut a doua zi

A doua zi am inceput-o cu o plimbare prin insula Margareta. Este practic un parc urias 🙂 Exista si un hotel pe insula si chiar si un waterpark si un strand. Noi ne-am plimbat un pic la unul din capete, unde sunt gradinile japoneze, cu pasari, pesti colorati, broaste testoase, apoi am luat un autobuz care sa ne scoata de pe insula.

foto: insula Margaret, BudapestaCa sa il distram un pic si pe Andrei am fost pe Dealul Gellert (aflat langa Baile Termale Gellert), unde este un loc de joaca superb. Eram deja lesinati de caldura, iar urcatul dealului ne-a lesinat si mai tare.

Budapesta cu copilul
Budapesta cu copilul

Dupa un pic de joaca aici, am luat autobuzul catre Tropicarium, un fel de zoo intr-un mall dintr-o zona marginasa a Budapestei. Ar fi trebuit sa luam masina noastra, am fi ajuns mai repede, loc de parcare era… dar ne aflam destul de departe de hotel, asa ca nu renta sa mai facem drumul pana acolo. Dupa vreo … 16 statii, am ajuns 🙂 Ca sa fiu sincera, am fost pentru ca au un acvariu frumos, cu multi rechini, iar Andrei pare pasionat de asa ceva. Mie mi-a placut mult. Sunt fel de fel de animalute, de la reptile la maimute, insecte, pesti si acesti rechini spectaculosi. Deci, da, merita drumul pana la Tropicarium, dar nu cu autobuzul.

Tropicarium, Budapesta
Tropicarium, Budapesta
Tropicarium, Budapesta
Tropicarium, Budapesta

Preturile la Tropicarium le gasiti AICI.

Dupa Tropicarium am mers la deja traditionala baie in piscina hotelului, unde am fost de fiecare data singuri.

Seara am mai facut o plimbare prin zonele centrale si am mers din nou in croaziera.

Foto: Vacanta la Budapesta cu copilul

Unde se mananca bine in Budapesta

Dupa teapa pe care ne-am luat-o in prima seara cu mancarea, am facut un mic research inainte de a alege un restaurant. Astfel, am descoperit doua restaurante cu mancare senzationala. De fapt, de unul dintre ele am dat intamplator in prima zi, cand cautam pe harta un loc in care sa mancam. Am intrat si era totul plin, era neaparat nevoie de rezervare. Ne-am dat seama ca trebuie sa fie ceva misto, asa ca am rezervat o masa pentru a doua zi. Asa am ajuns la restaurantul Paprika din Budapesta.

Unde se mananca bine in Budapesta: restaurantul Paprika 

Adresa restaurant Paprika: Dozsa Gyoergy ut 72, Budapesta 1071

Este un restaurant traditional, atat ca look, cat si ca mancare. Ne-am comandat un platou delicios pentru doua persoane si un papricas de vita. Amandoua excelente! Platoul a avut diverse carnuri (pulpa de rata, un snitel umplut cu ceva carne afumata si cascaval, niste muschiulet de porc intr-un sos aromat) si vreo trei garnituri (orez, cartofi, salata). Cu tot cu bauturi, ne-a costat putin peste 40 de euro.

Unde se mananca bine in Budapesta:  restaurantul “medieval” Sir Lancelot

Adresa restaurant Sir Lancelot: Podmaniczky u. 14, 1065, Budapesta

restaurant Sir Lancelot, Budapesta

Pentru cei carora le place carnea, Sir Lancelot is the place to be 🙂 Este un restaurant asezat pe trei nivele, specializat in carnuri. Noi am stat la subsol, intr-un décor medieval, cu armuri, cavaleri, arme etc. Platoul de aici a fost spectaculos. Si mult prea mare pentru noi trei 🙂 Ciolan de porc caramelizat, pulpa de rata pe varza, frigarui de pui, aripioare condimentate, muschi de vita invelit in bacon, niste carne de porc extrem de frageda, cartofi, salata, porumb fiert, muraturi. Nebunie 🙂 Ti se pune bavetica la gat, ca la bebelusi 🙂 Aici ne-a costat toata nebunia vreo 60 de euro.

restaurant Sir Lancelot, Budapesta

Ramanem cu parerea de rau ca nu am fost la baile termale Szechenyi, dar le lasam pe data viitoare!

Budapesta cu copilul
Budapesta cu copilul

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here