Scrisorile Evei (1): Scrisoare catre femeia din viata sotului meu

2641

Catre femeia din viata sotului meu

UN TEXT DE DIANA DUMITRIU, FRAGMENT DIN CARTEA „SCRISORILE EVEI”

Nu m-as fi gandit niciodata ca intr-o buna zi voi scrie aceasta scrisoare, cuiva pe care nu-l cunosc deloc si cu care am totusi atatea de impartit.

Daca m-ai fi intrebat acum ani unde ma vad azi, as fi raspuns ca in vacanta in Maldive sau in  Alpi, alaturi de cei  ce ma fac fericita cu adevarat, sotul si fiica mea.

Insa, uite-ma azi, nici in Maldive, nici in Alpi, ci pe un fotoliu, in fata unui laptop, asternand o scrisoare nici eu nu stiu cui….

Ai intrat cu buna stiinta in povestea noastra, a mea si a sotului meu, “inocenta”, tanara si cu timpul de partea ta. Povestea asta era pentru doi, caci asa se scriu povestile de dragoste, in doi. Tu n-ai de unde sa stii asta, gandesc, caci poate doar ti-ai dorit sa faci parte dintr-o poveste deja scrisa.

Tu ai timpul de partea ta, eu am ceea ce tu nu ai: o poveste de 20 de ani, experienta prin care ma faci sa trec si intelepciunea celor 40 de primaveri.

Ai fi putut sa-ti construiesti propria poveste, in care sa nu trebuiasca sa inlocuiesti pe nimeni, sa fie doar a ta, construita de tine si el, oricare el, un el tanar, frumos, demn de tine, inteligent si indragostit, dar  mai presus de toate, un el onest cu el insusi si cu tine, caci pe asta ai fi putut construi ceea ce se cheama dragoste. Ar fi fost greu, caci nu-i asa, tot ce trebuie sa construiesti de la 0 dureaza si necesita rabdare, dorinta puternica, compromisuri. Dar nu ti-ai dorit asta, ai vrut in schimb o poveste deja scrisa, construita de la 0 de altcineva, in care sa ocupi un loc care nu e al tau, un loc nemeritat.

Ti-ai insusit un loc intr-o poveste a altcuiva, constienta fiind ca povestile de viata se scriu doar o data. Au durat 20 de ani ca s-o scriu, pentru tine a durat o saptamana ca s-o furi; sa-ti atribui un rol intr-o poveste nescrisa de tine, intr-un rol care nu exista.

Oricat de mult ti-ai dori sa nu crezi asta, esti prea tanara sa intelegi ca timpul e inselator, ca asa cum a trecut pentru mine, va trece si pentru tine, incet, dar sigur.

Ma intreb daca realizezi ca timpul te va trada si pe tine asa cum m-a tradat pe mine. Am crezut ca-i al meu, si cand colo, va ramane cu tine mult mai mult.

Mi-ar placea sa nu rupi scrisoarea mea si s-o recitesti dupa 20 de ani, cand sper ca nu va trebui sa treci prin experienta mea, cea pe care tu m-ai facut s-o traiesc. Mi-ar placea sa stiu ca ochii-ti frumosi se vor apleca peste foaia asta si cand eu n-oi mai fi si vei ramane doar tu aici cu timpul ce ti-a ramas. Cred ca abia atunci vei gusta cu adevarat vorbele mele.

Mi-ar placea sa  cred c-ai meritat sacrificiul unei povesti frumoase, scrisa greu, in ani, cu rabdare si multa dragoste, cu suisuri si coborasuri, cu bune si rele.

Stii bretele alea rosii si costumul ala gri?! Eu i le-am ales eu, gandindu-ma cu ce i-ar sta bine. Aproape tot ceea ce are e luat de mine, ales de mine cu grija, gandindu-ma ca trebuie sa arate bine, sa miroasa bine….parfumul pe care tu il mirosi atunci cand e cu tine, e ales de mine, e pe gustul lui, dar am ajuns sa construim gustul asta, ne-am acomodat in ani unul cu altul cu gusturile noastre, cu mirosurile noastre. Mi l-am insusit ca si cum era parte din mine, asa cum si el a facut asta.

Stii cine este cel pe care ai ales sa-l seduci? Este cel cu care eu am ales sa-mi impart viata si restul care a mai ramas din ea, este cel cu care am trait cele mai frumoase si triste momente din viata mea, este cel caruia i-am impartasit cele mai nestiute ganduri ale mintii mele, cele mai adanci emotii ale sufletului meu; el este proiectia a ceea ce mi-am imaginat ca inseamna viitorul meu; langa el si cu el am visat, am calatorit, am vazut lumea, am dus zile grele, am ras, am plans, am visat la batranete, am construit o casa si inca una; am navigat pe marile lumii, langa el am suspinat si tresarit, m-am bucurat si infuriat, l-am dojenit si laudat. L-am iubit, intr-un cuvant. Ceva ce tu azi doar poti visa, eu am trait deja. Cu el am decis sa incununam dragostea noastra si din asa s-a nascut el, copilul nostru.

Copilul nostru, care desi mic, a inteles ca povestea mea si a tatalui ei este doar povestea noastra si ne-a respectat momentele de intimidate si tandrete. A inteles ca acolo exista iubire, ca e ceva ce a facut-o pe ea sa existe. El, copilul nostru, ne-a lasat povestea intacta si a inchegat-o si facut-o si mai frumoasa…

Ai idee cate poate face un copil?! Cred ca nu…nici eu nu stiam pana sa vad ca al meu simte inainte sa gandeasca si actioneaza in consecinta.

Am proiectat cu ochii mintii timpul din povestea noastra si am vazut copilul crescand, am vazut bucuria trecerii vietii in doi, am vazut dragostea din spatele tutror deciziilor noastre, dorinta de a trai mai mult timp cu celalalt, am vazut iernile si verile impreuna in vacante, m-am vazut razand cu gura pana la urechi, caci e bufonul vietii mele, l-am vazut admirandu-ma, asa cum de cele mai multe ori il surprindeam de la distanta, pierdandu-se printre oameni si urmarindu-ma cu privirea, am vazut toamna vietii asternandu-se peste noi, cu greutatile ei, am vazut copilul mare, dandu-ne sfaturi ca unor doi batranei neputinciosi, am vazut nepoti si am vazut cum ne albea parul si cum noi incercam sa-l mascam, pana la un moment dat cand acceptarea a fost suprema si am imbratisat-o, am vazut o cruce in spatele unuia dintre noi, iar celalalt aducand o floare si aprinzand o lumanare, suspinand de dor, cu un gol imens in suflet. Am vazut povestea noastra povestita asa cum a fost, dar mai ales traita frumos, cu bune cu rele….

Daca te intrebi ce m-a facut sa-l pierd, raspunsul este rutina, de care ai sa afli si tu in povestea ta. Rutina este un al doilea timp care trece peste noi toti, fara exceptie.

Oricat ne-am dori ca lucrurile sa fie nemaipomenite, rutina are mai multe de spus, caci altfel fara ea n-am gusta nemaipomenitul din vietile noastre. Asa ca rutina face parte din poveste, odata cu ea ai aparut tu….frumoasa, tanara, dornica de-ai  anula rutina zilnica si a-l face sa viseze. Eram acolo, in acelasi peisaj, dar fara parfum de nou, de nemaipomenit, asa cum miroseai tu. Sunt convinsa ca l-ai fascinat, caci vedeam asta in privirea in gol pe care i-o surprindeam de multe ori… Ai intrat incet, incet in mintea lui, ai ocupat locul meu, si m-ai redus considerabil. Intre timp, n-am mai contat, si nici ea, povestea noastra nu mai conta.

Eu nu am mai contat, ai reusit sa ma reduci la 0, din ceva ce era de neinlocuit. Emotiile lui nu au mai fost concordante cu emotiile mele, eu traiam dezamagirea, el exaltarea; eu din cauza lipsei lui, el datorita prezentei tale, si astfel ne-am dat seama de suntem la o rascruce de drum, drum lung frumos, anevoios, era toamna povestii noastre.

El s-a lasat prada adrenalinei data de nou, a inceput sa-si reia obiceiurile tineretii… As fi tinut pasul cu el daca nu erai tu, dar erai.

Imi venea sa-mi smulg parul din cap? Imi venea… Imi venea sa urlu, imi venea… dar tineam pasul cu decenta si formulam fraze cu tact ca sa nu ranesc prea tare, caci deh, eram matura si trebuia sa ma port ca atare, de parca durerea s-ar derula invers proportional cu varsta.

As fi dat multe sa-ti fi palit din stralucirea pe care o aveai in ochii lui, dar nu as fi fost eu daca as fi facut asta, in schimb am vrut doar sa-i amintesc de noi, de povestea noastra. Dar ea, n-a mai contat. Prezenta ta a anulat povestea noastra, impreuna cu 20 de ani de trairi.

Felicitari nesincere pentru reusita!

Ai facut ceea ce eu n-as fi reusit niciodata, nici daca mi as fi propus.

Am castigat in schimb experienta pe care m-ai facut s-o traiesc si m-ai facut sa-mi ascut simtul elegantei, al finetii, al binelui. Mi-am dat seama ca, oricat te-as detesta , n-as fi putut trai toate astea fara de tine. Nu as fi stiut nicio clipa ca puterea mea interioara e atat de mare, ca pot renaste si ca soarele straluceste la fel ca ieri, doar ca trebuie sa vrem sa vedem asta.

A voastra, Eva!

Foto: Diana Dumitriu, autor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here