Am incercat sa il cresc pe Andrei sa nu fie rusinos, sa fie “dezghetat” la minte, dornic sa invete lucruri noi, sa isi faca prieteni, sa socializeze, sa calatoreasca. E inconjurat de copii inca de la 7 luni, la gradinita l-am dat de la un an si 10 luni, a fost la mare, la munte, a calatorit cu avionul, cu vaporul, cu trenul, a mers in mai toate parcurile din Bucuresti. L-am lasat in excursie cu gradinita, primim musafiri acasa, mergem in vizita, il luam si pe el la cumparaturi, la mall, cam oriunde mergem noi. Nu e un copil “salbatic”, tinut numai in casa sau in jurul ei. Si cu toate astea, in ultima vreme, a dezvoltat o teama de tot ceea ce este nou.
Saptamana trecuta l-am anuntat ca plecam in vizita la un prieten:
– Il cunosc?
– Nu…
– Nu vreau sa merg!
– O sa vezi ca o sa iti placa. Are multe jucarii…
– Mi-e rau…
Si a inceput sa ne spuna ca ii e rau, ca il doare burta, ca nu se simte bine. I-am intrebat pe bunici daca si pana atunci a spus ca s-ar simti rau. Nici gand. Durerea a aparut brusc cand a auzit de plecat de acasa. Ai putea crede ca se preface. Poate la inceput chiar asa a si fost. Dar era atat de afectat de plecarea asta in “necunoscut” incat si-a indus o stare de rau. Bineinteles ca odata ajunsi acolo, dupa primele minute de acomodare, s-a jucat si s-a simtit foarte bine.
La fel face si cu mancarea. Nu vrea sa incerce nimic din ce nu stie ce e.
– Andrei, vino sa iti dau sa gusti ceva…
– Ce e?
– Smochine!
– Am mai mancat?
– Nu cred…
– Bleeah, nu imi plac smochinele. Nu vreau…
Cel mai si cel mai bine se simte acasa. Probabil ca este normal si nu este singurul copil care simte asa. Acasa se simte in siguranta, in control. Dar mi-ar placea sa isi invinga teama asta e nou, de necunoscut.
Nici cu oamenii pe care nu ii cunoaste nu e prea deschis. Trebuie mai intai sa se acomodeze, sa ii cunoasca un pic inainte sa vorbeasca cu ei.
Probabil ca este doar o etapa prin care trece, pe care o va depasi cu timpul. Acum nu am expus decat problema, promit ca pe viitor incerc sa vin si cu solutii 🙂
