Violeta Colgiu despre viata de reporter sportiv: „Stii cand pleci de acasa, dar nu stii cand te intorci. Joci mereu intr-un film de actiune”

3010

De 22 de ani, Violeta Colgiu merge pe teren in cautarea celor mai tari subiecte din presa sportiva. A ajuns in redactia de Sport a Stirilor Pro TV pentru a-si cunoaste idolii: pe Hagi si Popescu. In calitate de reporter, se mandreste cu trei participari la Jocurile Olimpice, dar si cu sute de interviuri cu cei mai mari sportivi ai planetei. A vorbit pana si cu celebrul antrenor Jose Mourinho.

La filmari, face o echipa de vis cu sotul ei, Iulian Nedelcu, care este cameraman. “Ne intelegem din priviri”, marturiseste Vio, asa cum ii spun prietenii.

A fost la sute de meciuri de fotbal, spune ca uneori vorbeste mai des cu Gigi Becali decat cu parintii ei, dar nu se plictiseste niciodata: “Daca esti reporter, avem noi o vorba, n-ai program de fabrica. Stii cand pleci de acasa, dar nu stii cand te intorci. Si ceea ce e si mai frumos, nu stii ce vei face in ziua respectiva, ce se va intampla sau pe cine vei intalni. Mereu ai parte de situatii noi, oameni noi. Mereu dai de situatii neprevazute, joci mereu intr- un film de actiune care apare seara de seara la Pro TV de la ora 8”.

O cunosc pe Violeta Colgiu de mai bine de 10 ani, am avut sansa sa lucrez alaturi de ea in departamentul Sport al Pro TV si pot spune ca este o adevarata profesionista. “Vio scoate subiecte si din piatra seaca”, era o vorba. Da, stie sa speculeze orice situatie si nu se da batuta niciodata. Poate si de aceea Stirile Sportive de la Pro TV se deschid adesea cu subiectele ei.

“Sa afli in premiera o informatie, sa faci un interviu in exclusivitate si sa inceapa jurnalul sportiv cu filmarea ta. Asta e satisfactia tuturor reporterilor”, spune Vio.

Marturiseste ca s-au schimbat multe in presa sportiva in ultimii 22 de ani, mai ales din punct de vedere tehnic. „Cand le povesteam colegilor mai tineri despre aventurile mele in presa, fara internet, ca sunam fotbalistii pe fix, se uitau la mine cum ma uit eu la batranii care povestesc amintiri Al Doilea Razboi Mondial :)”.

Cum a ajuns Violeta in presa sportiva, care au fost cele mai emotionante evenimente la care a participat, dar si cele mai amuzate peripetii, aflati intr-un interviu savuros pentru www.mamapentrudoi.ro:

De cat timp lucrezi in presa sportiva ? Cum ai ajuns sa fii reporter la Pro TV?

Am avut un scop in tineretea mea – sa imi intalnesc idolii: pe Hagi si Popescu. Ii urmeaream la televizor la fiecare meci al nationalei si voiam sa-i cunosc. Eram studenta in anul intai la Facultatea de Stiinte Politice si am decis sa mers sa fac practica in vacanta de vara la Pro TV. Eram la departamentul de Stiri, mergeam la filmari la Primarie, la sediul partidelor politice, dar tot mai frumos mi se parea pe stadion.

Atunci, colegii de la Stiri mi-au recomandat sa merg la departamentul Sport. Aici am ramas. Au trecut 22 de ani se atunci. Mi-am cunoscut idolii, culmea stiu si ei cum ma numesc, am facut zeci de interviuri cu ei, poate sute, lucru care mi s-ar fi parut SF in tineretea mea.

Care au fost cele mai importante evenimente la care ai participat in calitate de reporter?

Ca orice sportiv care are obiective marete si tu, ca ziarist, vrei sa participi la cele mai importante competitii sportive. M-am “calificat” la trei editii ale Jocurilor Olimpice: Beijing, Londra si Rio de Janeiro. E fantastic sa iei parte la un asemenea eveniment major, parca lupti si tu pentru o medalie alaturi de sportivii din tara ta.

Un asemenea eveniment se desfasoara o data la 4 ani si e o incarcatura psihica maxima cand medalia sau participarea in finala se decide in cateva minute sau chiar secunde, iar tu, reporterul, trebuie sa faci un interviu cu cel care a iesit pe locul 4 si a pierdut medalia la cateva miimi de secunda si iti plange in hohote pe umar…

A plans cand echipa feminina de scrima a Romaniei a castigat aurul olimpic la Rio de Janeiro

Iti aduci aminte de cateva momente in cariera ta cand ai trait cele mai mari emotii?

O stiu pe Ana Maria Branza din 2008, de la Beijing, unde a iesit vicecampioana olimpica. La Londra a ratat medalia si o stiu ce ochi umflati avea de atata plans. A venit si ne-a explicat cauza esecului “cu pieptul in fata”, cum se spune. Si ce credeti ca a facut ? S-a reapucat de munca si peste patru ani a iesit campioana olimpica cu echipa.

Vorbeam inainte cu o zi de competitie ca n-a luat nimeni aur la Rio, ce ne facem, ramanem fara medalie de aur la Jocurile Olimpice? Toti sportivii romani n-aveau lipici la aur, deja intraseram in panica: chiar nu ia nimeni aur la Rio? Ea ma mai suna sa ma intrebe ce se intampla la judo, la handbal, eram intr-o mare panica …. Si i-am spus “Lasa, Madame, ca luati voi maine aurul. A fost o finala de vis cu China, cand as fi curioasa sa stiu ce puls am avut… Si chiar e frumos sa plangi de bucurie 🙂

Ai intervievat de-a lungul timpului pe unii dintre cei mai mari sportivi ai planetei. Ce personaj ti-a dat cele mai mari emotii?

Toata lumea stie cine e Jose Mourinho. E “the special one“. Putini stiu cat de dificil e sa vorbesti cu el. Si mai ales sa-l intrebi despre Gigi Becali. Ai interviu cu el la 14.30 si la 14.30 fix se deschide usa si intra Mourinho. Ii zici ca esti din Romania si te socheaza cu cunostintele lui despre Liga 1. Da, omul e toba de fotbal si da, omul iubeste Romania si are o relatie deosebita cu familia Becali.

Sa fii reporter inseamna sa fii mereu intr-o lupta contra cronometru. Ai avut peripetii legate de acest subiect? Sa ajungi cu materialele la timp pentru jurnal ?

Fiind in presa de 22 de ani, am vazut cum se transforma televiziunea. Daca in 1996 mergeam cu caseta in rucsac si cautam releul care mereu era pe varful unui deal, acum totul e in direct. Sunt atatea aparate care inlesnesc transmisiile in direct incat in fiecare luna se mai inventeaza ceva.

Mi-e dor de vremurile cand alergam cu caseta pe munte spre releul de pe Semenic, cand alegeam drumul drept pieptis si ne alergau cainii sau ne certau localnicii ca alergam prin viile lor, crezand ca suntem la furat. Si noi le explicam ca suntem de la Pro TV si via lor e fix pe traseul nostru spre releu si trebuie sa ajungem sa transmitem imaginile la stirile de la 8 . Va dati seama cam cum se uitau oamenii la noi…

Sau si mai frumos era ca dupa meci sunam de la posta din Targoviste la Pro TV sa spun cat a fost scorul. Nu erau telefoane mobile, nu era internet. Totul se afla mult mai tarziu. Acum avem aplicatii si ne anunta telefonul cand s-a marcat pe fiecare stadion din lumea asta.

Cand am implinit 22 de ani de Pro TV , mi-am invitat colegii la un suc. Unii dintre ei au 22 de ani de viata. Cand le povesteam despre aventurile mele in presa, fara internet, ca sunam fotbalistii pe fix, se uitau la mine cum ma uit eu la batranii care povestesc amintiri Al Doilea Razboi Mondial 🙂

Este renumita pentru exclusivitatile sale

Care sunt cele mai mari satisfactii ale vietii de reporter sportiv?

Sa afli in premiera o informatie, sa faci un interviu in exclusivitate si sa inceapa jurnalul sportiv cu filmarea ta. Asta e satisfactia tuturor reporterilor.

Am avut mult de munca cu tatal meu cand veneam fericita acasa si ii spuneam ca am aflat ca s-a transferat fotbalistul x la Steaua, sa zic. “Pai stiu si eu, au dat la televizor”, zicea tata. “Pai da, tata, dar eu am dat stirea la televizor”… Eee, aici tata nu mai credea :)) Au trecut ani pana s-a dumirit si tata ca da, fata lui afla stirile inaintea televizorului 🙂

Multa lume ma intreba daca am facut vreodata interviu cu Gigi Becali. Nu le mai spun ca sunt saptamani in care vorbesc mai des cu Gigi Becali decat cu parintii mei.

Cand faci echipa cu sotul tau, Iulian Nedelcu, care e cameraman, garantat iti iese un super material. Cum este sa lucrezi cu cel care iti e partener de viata?

Pentru mine, Iulian e cel mai bun cameraman. Din lume. La filmari ne intelegem din priviri. Nu e nevoie sa mai vorbim. Ne intelegem minunat si de fiecare data cand se inatmpla ceva neprevazut la filmari, Iulian are o vorba: pai noi ce am mai povesti daca totul ar merge ca pe roate ? Trebuia sa ajungem la un meci in Antalya si ne-am blocat cu masina intr-un mare noroi, printre sere. Am turat masina si ne am umplut de noroi, nu ni se mai vedeau decat ochii, atat am impins masina, am pus pietre sub ea… Abia dupa doua ore am reusit sa plecam, plini de noroi din cap pana in picioare.

Plangeam si radeam in acelasi timp. Eu eram stresata ca nu ajungem la meci, iar Iulian: ”Noi ce am mai fi povestit, Vio, daca nu pateam asta? Cum credeti ca a reactionat George Copos cand m-a vazut cu noroi in par, pe fata si pe haine venind sa-i cer un interviu? M-a intrebat daca am venit direct de la Techirghiol 🙂

Stiu de la tine o multime de intamplari amuzante legate de jobul tau. Cand te uiti in urma, care intamplari te fac sa zambesti mai tare ?

Am trait multe momente frumoase, stiu ca fiecare meserie are farmecul ei. Am fost trimisa la sediul unei televiziuni din Le Mans, Franta, sa transmit niste imagini. Am cautat televiziunea vreo ora, ma gandeam ca e o cladire, ceva cu o antena. De acolo transmiteau colegii de la Le Mans spre Paris imaginile. Si noi de la Paris mai departe spre Bucuresti.

Si dupa ce am cautat noi mult si bine sediul televiziunii, vad la o poarta langa cutia postala o gaurica, asa, ca o mufa in gard. Si ii zic lui Iulian: “Baga aici firul si conecteaza-te ca asta e toata televiziunea. Va dati seama ca nu m-a crezut Iulian, dar ca sa-mi faca pe plac, a dat iedera la o parte s-a conectat cu camera in gard. Siiiiii … minune! Ne vedea Parisul 🙂

Alta data am plecat la Donetsk la un meci al lui Lucescu si n-am gasit niciun taxi disponibil. Am intrat in criza de timp si m-am urcat intr-o masina de politie . Cum credeti ca am ajuns la stadion? Cu maxima viteza si cu girofarul pornit :))

A trait cea mai mare frica intr-o favela din Rio de Janeiro

Care sunt cele mai frumoase locuri pe care le-ai vazut datorita jobului tau?

Ca ziarist sportiv, calatoresti mult, asa e. Multa lume vede asta. Putini stiu ca nu mergi la distractie, in vacanta. Vezi locuri frumoase, locuri pe care ai vrea sa le revezi, in vacantele tale. Am avut placerea sa merg de doua ori la Rio de Janeiro. Am avut curaj. Era o intreaga isterie in Romania. Am auzit atatea intrebari: nu ti-e frica, daca te rapesc aia pe acolo? Daca iti fura banii ? Daca te inteapa tantarul si capeti virusul Zika? Ti-ai facut vaccin?

Am decis sa merg intr-o favela. Mergeam spre favela cu echipamentul de filmare si taceam. Si eu si Iulian. Si ne-am intrebat: „Tie cat ti-e frica de la 1 la 10?” „5”, zic eu. Si el zice ca tot 5. Plecam, urcam spre varful dealului si totul era atat de nesigur. “Doamne, daca disparem pe aici, ramanem pierduti ca Elodia”.

Am ajuns acasa la un englez, fost cameraman la BBC, care s-a saturat de viata din Anglia si a hotarat sa traiasca in Brazilia intr-o favela. De acolo am vazut ceva ce nu voi uita niciodata. Tot Rio de Janeiro vazut de sus. Superb. Cand am coborat si am ajuns intr-o zona sigura, l-am intrebat pe Iulian: “Mai, tie cat iti era frica, de fapt ?” “9”, zice el. “Pai si mie tot 9“ . N-am vrut sa ne speriem unul pe altul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here