Ioana de Hillerin, cea mai calda voce de la radio: o mamica cu trei joburi si multe pasiuni

2145

Multi dintre noi ne-am inceput diminetile alaturi de ea, de-a lungul timpului. Ioana de Hillerin lucreaza in radio din 2003, insa dupa ani de zile in care s-a trezit la 4:30 ca sa faca “matinale” s-a mutat in weekend: ii putem asculta vocea placuta la Magic FM. In aproape 16 ani de cariera in radio, Ioana a trecut pe la Radio Contact, Kiss FM, Radiostar si, inainte de Magic FM, pe la Star FM.

Ioana de Hillerin isi imparte timpul intre jobul full time de mamica – are un baietel de 8 ani, cel de la radio, dar si cel de actrita – de 11 ani este intr-o trupa de teatru de improvizatie, Comedy Show. In plus, dubleaza si personaje de desene animate. Si asta nu e tot! Incearca sa termine un doctorat in Sport de Performanta… in conditiile in care fiul ei se anunta a fi un mare inotator 🙂

Aflam de la Ioana de Hillerin intr-un interviu pentru www.mamapentrudoi.ro cum e viata la radio, ce inseamna sa fii actor in Romania, dar si ce provocari are o mama cu un baiat in varsta de 8 ani 🙂

Ioana, ai una dintre cele mai frumoase si calde voci de la radio. Cum ti-ai dat seama ca ai fi potrivita pentru o astfel de “meserie”?

Nu stiu daca mi-am dat seama… mi-am dorit sa fac radio pentru ca mi se parea o provocare sa vorbesc in direct unor oameni, sa reusesc sa transmit doar cu vocea lucruri. Radioul, directul, seamana foarte mult cu teatrul, doar ca la radio e, poate, putin mai greu faptul ca nu ai alte instrumente in afara de voce, minte, suflet (daca le enumeram asa si ne gandim cat de cuprinzatoare sunt… parca nici nu mai conteaza ca sunt mai putine decat in teatru). Pe de alta parte, radioul vine cu o doza de mister, asa cred eu… si de-asta niciodata nu mi-am dorit cu adevarat sa fac televiziune. Am impresia ca televiziunea iti ia totul, in timp ce radioul iti da enorm:).

Care sunt cele mai frumoase aspecte ale vietii de “om de radio”? Ce calitati trebuie sa ai ca sa lucrezi in domeniul asta?

Cel mai frumos e… cand oamenii iti recunosc vocea in timp ce mergi… cu liftul, sa zicem (mi s-a intamplat)”:)) si se bucura sa te intalneasca, sa te vada, e frumos cand primesti mesaje de la oameni pe care poate nu i-ai vazut de mult timp si care iti scriu “Sunt in masina, merg cu tine la drum. Ma bucur sa te ascult” sau cand oameni pe care nu ii cunosti scriu mesaje legate de lucrurile pe care le-ai spus la radio, despre care au alta parere, sau o completare… E frumos cand iti iese un moment in direct asa cum l-ai gandit si ti l-ai dorit…

Tu esti si actrita. Cum e sa fii actor de teatru in Romania?

E complicat. Pe vremea cand am terminat eu facultatea era, parca, si mai complicat. Nu se dadeau concursuri de angajare, nu se dadeau probe pentru roluri, iar teatrul independent era aproape inexistent. Azi ai mai multe variante, parca, sa iti faci meseria, desi in continuare nu se dau prea multe concursuri sau probe. Dar oamenii se cauta si se intalnesc pentru a-si face meseria si, cumva, unele proiecte si unele povesti “se intampla”, daca exista energia care trebuie si daca e si un strop de noroc.

Cand nu esti la radio, cu ce te ocupi?

Ah, ma ocup cu… cred ca prea multe. Sunt mama si incerc sa fiu cat mai mult timp aproape de Petru (uneori imi iese, dar sunt si perioade cand apelez la rabdarea si intelegerea lui), sunt regizor de dublaj la un studio unde se dubleaza desene animate, filme de desene pentru cinema si seriale pentru adolescenti, incerc sa imi termin un doctorat in Sport de Performanta (da, stiu, pare ca nu are legatura cu nimic, dar totusi are), sunt de 11 ani intr-o trupa de teatru de improvizatie (Comedy.Show), deci mai am si spectacole, evenimente si diverse traininguri cu tot felul de oameni din foarte multe domenii, fac handmade (crosetez si cos si cine stie ce imi mai trece prin cap sa incerc)…

Nu le fac pe toate permanent, dar sunt perioade in care ziua sunt la studio, seara sunt cu Petru, noaptea scriu pentru doctorat sau cos/crosetez ceva. Si citesc. Si, mai nou, ma mai uit si la niste seriale pe Netflix si HBO care imi mananca destul de mult timp (dar imi tot promit ca renunt).

Ai un baietel absolut superb, cu care faci furori pe pagina ta de Facebook. Care sunt cele mai mari provocari pentru tine cu un baiat de varsta asta?

Petru are 8 ani si jumatate. E un baietel (mda, nu prea mai e chiar baietel) amuzant, jucaus, glumet, atent cu ceilalti, independent, intelegator, dar si foarte serios cu lucrurile care il pasioneaza si in care vrea sa izbandeasca. Vorbim mult, orice. Dar provocarile sunt nenumarate.

Incerc zi de zi sa echilibrez putin balanta intre cum imi vine sa fiu si ce imi vine sa fac cu el si legat de el cu ceea ce trebuie, ce ar fi mai bine pentru el pe termen lung. Acum Petru face inot de performanta si e extrem de ambitios si determinat. Nu lipseste de la antrenamente (si are zilnic) si toata viata noastra si programul se pliaza pe programul lui de scoala si antrenamente.

Cred, totusi, ca cea mai mare provocare legta de Petru este faptul ca atunci cand isi fixeaza o regula nu se abate de la ea. Iar unele decizii le ia in necunostinta de cauza si unele reguli pe care si le fixeaza nu sunt chiar “in regula” (cel putin noi, parintii lui, asa consideram). Si desfiintarea unor astfel de reguli autoimpuse e anevoioasa si cere multa rabdare, mult tact si uneori mult timp. Dar suntem parintii lui… asa ca trebuie sa avem mereu rabdare, tact si timp.

Prin ce ti se pare diferita generatia actuala de copii fata de a noastra?

Ei s-au nascut liberi. Intr-o tara in care inca mai avem dreptul sa ne spunem parerile si sa iesim in strada pentru ele. Pe de alta parte, traiesc pe nisipuri miscatoare… intr-o societate fluida, imprevizibila, foarte competitiva, care iti ofera oportunitati, dar iti si ridica stacheta foarte sus. Astazi diferentele dintre ce primesc copiii ca “zestre”, din familie, sunt enorme. Unii primesc doar bani, altii primesc dragoste, educatie, atentie si grija, altii le primesc pe toate si altii nimic din toate. Cand eram noi copii parca aceste diferente nu erau atat de mari… Deci nu prea stiu despre care dintre acesti copii sa vorbesc.

Generatia lor, in tot cazul, e o generatie pe care ar fi bine sa o vrei prietena. Pentru ca ei au pareri ferme si cred ca au determinarea sa mute muntii din loc. Regretul meu cel mai mare e ca… nu stiu sa se joace. Si daca noi nu ii invatam, ei vor pierde definitiv aceasta “dimensiune”. Si fara joaca viata e mai grea la orice varsta.

Cum te-ai descrie pe tine ca mama?

Hmmm… Sper ca sunt o mama obisnuita. Sper ca sunt doar “mama” copilului meu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here