Copilul care plange ca sa obtina ceva. Cum trebuie sa procedeze parintii

2850

Un material de psihoterapeut Cristina Petrescu

Un plans „mai special” al copilului este cel folosit pentru a obtine ceva. Nu este nevoie sa ”cedati” la ce vrea copilul atunci cand este un simplu capriciu si nu o nevoie reala. Unii adulti, ingrijorati ca si-ar putea frustra copiii, cedeaza capriciilor acestora cand plang, confundand capriciile cu nevoi reale.

In plus, este si mult mai comod pentru ca plansul se opreste, scapam de privirile neprietenoase ale celor din jur si ne putem vedea de ale noastre.

Doar ca trebuie sa ne asumam ca de fiecare data cand copilul nu va obtine ce doreste din prima, va urma o criza de plans. Acest comportament invatat nu este de dorit. Asa ca tare bine ar fi sa avem reguli clare pe care sa le comunicam copiilor si pe care sa le respectam impreuna.

Spre exemplu: mergem la supermarket cu cel mic si il anuntam ca avem o lista de cumparaturi (pe care i-o putem si citi) si ca, eventual, isi poate alege si el ceva in limita unei anumite sume sau, daca nu vrem sa facem asta, il anuntam de acasa ca nu putem achizitiona nimic in plus fata de ceea ce avem pe lista acum, dar ca vom lua ceva din ceea ce isi doreste data viitoare.

Daca ajungem in supermarket si copilul nu tine cont de ceea ce ati discutat deja si incepe sa planga, ideal este sa ramanem fermi pe pozitii, daca noi consideram ca e vorba de un capriciu si nu o necesitate, sa-l imbratisam pe copil si sa-i explicam ca-i intelegem frustrarea, dar ca asa cum am discutat deja, nu-i putem satisface dorinta. Ramanem alaturi de copil, nu-l abandonam in mijlocul supermarketului in lacrimi, prefacandu-ne ca plecam.

Citeste si: “Esti cea mai rea mama din lume!” Tu cat rezisti pana cedezi in fata urletelor copilului?

Este foarte importanta constanta: comunicam de fiecare data care sunt planurile, nu pornim de la premisa ca i-am zis data trecuta cand am fost la cumparaturi. In plus, ne respectam promisiunile! Nu recomand tacticile de genul „Bine, plangi cat vrei, te las aici”, „Nu mai face asa ca ma faci de ras”, „Tu vezi ce cuminte e fetita/baietelul? Numai tu faci asa cand mergem la cumparaturi.” Sunt uneori lucruri care ne ies instinctiv pe gura, dar au urmari pe termen lung dificil de reparat sau macar de bandajat. Grija, consideratia, iubirea si respectul sunt absolut esentiale, alaturi de reguli si fermitate oferite cu caldura.

Copiii au nevoie de prezenta si atentia noastra iubitoare atunci cand plang, deoarece au nevoie sa stie ca sunt iubiti, indiferent de cum se simt. Ne dorim cu atata disperare sa fie fericiti, incat uitam sa ii lasam sa-si traiasca intreaga gama de emotii.

psihoterapeut Cristina Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here