Vacanta in Thassos: ce m-a impresionat la a patra vizita pe insula

481

Pentru parintii cu copii mici, care sunt nevoiti sa care juma’ de casa dupa ei in concediu, Thassos este o optiune buna de vacanta. Am mai vorbit despre motivele pentru care am ales sa merg pentru a patra oara in vacanta pe aceasta insula. Pe scurt – se poate ajunge relativ usor cu masina, apa este super, intrarea in mare e perfecta pentru copii, mancarea greceasca e delicioasa, tavernele sunt incantatoare, preturile decente. In plus, mi-au mai ramas, chiar si acum dupa a patra vacanta acolo, inca lucruri noi de facut. O sa povestesc cum a fost experienta noastra de anul asta, poate va ajuta si pe voi informatiile.

Citeste si: Plajele din Thassos de care m-am indragostit: unde gasesti cele mai frumoase locuri de pe insula

Vacanta in Thassos: Am facut croaziera cu vasul Zeus

Am vrut sa spargem rutina mersului zilnic la plaja cu o croaziera si am ales vasul Zeus, care avea plecarea din Golden Beach, statiune lipita practic de Skala Potamia, acolo unde aveam noi cazarea. Mai exista posibilitatea sa plecam cu vasul Victoria, care avea o alta ruta, dar cred ca vom face asta la urmatoarea vacanta.

Foto: croaziera pe vasul Zeus, Thassos

Pe scurt, croaziera dureaza de la 10 dimineata pana la ora 16 si costa 30 de euro pentru adulti. Copiii sub 6 ani au gratuit, cei pana in 12 ani platesc vreo 10 euro. Nu e spectaculoasa croaziera, dar e un mod placut de a petrece timpul. Te opresc la pescuit (nu ca m-ar pasiona), poti face sarituri in mare de pe vapor, poti inota in larg daca nu vrei sa pescuiesti, si poti face plaja in doua locuri impresionante, unde opreste vaporul (Porto Vathy si Marble Beach).

Foto: croaziera pe vasul Zeus, Thassos

In plus, dimineata ai suc si cafea incluse in pretul croazierei, iar la pranz se face gratar pe vas (pui/porc/fructe de mare cu garnitura de cartofi natur, orez si salata). Noi am prins marea cam involburata, cu valuri, si am trait niste senzatii tari 🙂 Erau unii care se cam ingalbenisera la fata 🙂

Foto: croaziera pe vasul Zeus, Thassos

In rest, echipajul nu e prea … fun. Chiar dimpotriva as putea spune, dar nu pot sa zic ca m-a afectat prea tare. Ma rog, puteau fi si ei un pic mai simpatici, ar fi contat mult la impresia generala.

Vacanta in Thassos: am ajuns pe plaja Porto Vathy

Se spune despre Porto Vathy ca este una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos. Asa ar fi daca in spatele ei nu ar exista o constructie urata, inceputa acum cativa ani si abandonata. L-am intrebat pe unul din membrii echipajului ce e cu ea si mi-a povestit ca acolo se incepuse un mare proiect. O femeie de afaceri nemtoaica, casatorita cu un grec mult mai tanar ca ea, se apucase sa faca un resort de lux. Intre timp a murit, iar vaduvul tanar a fugit cu banii. Se spune ca pe viitor se vor relua lucrarile pentru a termina hotelul, din fonduri europene. In plus, e nevoie si de un drum pana acolo, pentru ca am inteles ca se ajunge extrem de greu.

Foto: plaja Porto Vathy, Thassos

Revenind la plaja in sine, dupa aceasta telenovela ( 🙂 ), intr-adevar este foarte frumoasa. Apa are o culoare incredibila. De fapt, marea in zona plajei Porto Vathy are mai multe nuante –  de la albastru ultra deschis la turcoaz si albastru inchis. Nisipul este fin si auriu, spre deosebire de Marble Beach, unde e aproape alb. Nu insist pe Marble Beach, pentru ca toata lumea se duce acolo. Da, e speciala 🙂

Vacanta in Thassos: am fost in satul Theologos

Ca tot am auzit ca are un farmec aparte, am zis sa dam si noi o fuga. Vorba bine „fuga”, pentru ca am facut destul de mult din Skala Potamia. Trebuie sa mergi pana in Potos –  de acolo pleaca drumul spre Theologos. Sincer, nu pot sa zic ca a meritat drumul de o ora jumate pana acolo. Te plimbi 10 minute pe niste stradute si mananci la un restaurant traditional de acolo. Ma rog, la a patra vacanta in Thassos, a mers excursia asta 🙂 Mai ales ca am descoperit si noi, de abia acum, mielul la rotisor! Wow! Si asa trecem la punctul urmator…

Foto: plimbare prin satul Theologos

Vacanta in Thassos: am mancat miel. Mult miel!

Mi se pare incredibil ca am fost in Thassos de atatea ori si nu mi-a trecut prin cap sa mananc miel la rotisor. Ce greseala am facut! Am mancat pentru prima oara la taverna Iatrou din Theologos si a fost exceptional. Si copiii au mancat cu mare pofta. Recomand restaurantul pentru miel si pentru priveliste 🙂 Pentru ca ne-a placut atat de tare, am cautat miel la rotisor si mai aproape de noi. Cum in Skala Potamia se mananca mai mult peste si fructe de mare, am mers in satul de langa –  Panagia, la unul din restaurantele din centru. Si acolo a fost foarte bun!

Cam astea ar fi “noutatile”, ca sa zic asa. Acum, pe final, sa va spun si ce am redescoperit cu placere si recomand cu drag.

Cea mai frumoasa plaja din Skala Potamia: Paralia Nouveau Beach

Paralia Nouveau Beach este o plaja pe care mergeam des in a doua noastra vacanta in Thassos si pe care am redescoperit-o acum. E cea din poza principala a articolului 🙂 Este pozitionata intre Skala Potamia si Golden Beach. Este mult mai aerisita decat cele din statiune, are o terasa cocheta unde poti bea ceva in cazul in care mai vrei sa fugi un pic de pe plaja, intrarea in apa este foarte buna si serviciile foarte ok. Nu se plateste sezlongul, trebuie sa faci consumatie de la bar. Peisajul este foarte frumos, practic de aici poti vedea perfect si muntele si marea, si Golden Beach, si Skala Potamia.

Foto: Paradise Beach, Thassos

Un restaurant cu mancare proaspata in Skala Potamia: Gatos Tavern

Pentru ca avem doi copii neastamparati, am ales sa mancam la taverne cu iesire la plaja. Noi stateam la masa, copiii prin nisip. Asa am descoperit Gatos Tavern, pozitionata undeva in apropierea portului din Skala Potamia.

Foto: Gatos Tavern, Skala Potamia
Foto: Gatos Tavern, Skala Potamia

La inceput eram un pic debusolati pentru ca asteptam prea mult mancarea, dar apoi ne-am dat seama, prin comparatie cu restaurantul e langa, ca dura atat de mult pentru ca pregateau totul atunci, pe loc. Normal ca atunci cand comanzi doua platouri cu mix fish si mix grill dureaza pana prepara toate treburile alea.

In alta seara am mers la doi pasi mai incolo, la Theagenis, unde, desi platoul cu fructe de mare si peste arata senzational, era pregatit dinainte si incalzit. Nu se tocmai ok, mai ales ca e vorba de peste si fructe de mare.

De unde am mancat baklava buna in Skala Potamia

Daca aveti cazare in Skala Potamia, nu ratati patiseria de pe soseaua principala. De acolo mi-am luat zilnic cafeaua de dimineata si am mancat niste placintele cu branza exceptionale la micul dejun. Aproape zilnic cumparam cate o cutie cu baclavale –  au zeci de “modele”, care mai de care mai delicioase! Nu, inca nu m-am urcat pe cantar.

Foto: patiserie/cofetarie Skala Potamia

Unde am mai “evadat”: plaja Thimonia

Am descoperit plaja asta in urma cu cativa ani si ne intoarcem mereu cu drag. Este plaja privata a unui hotel, dar poate sta oricine daca plateste 5 euro pentru doua sezlonguri si o umbrela. Este putina lume de obicei, iar romani aproape deloc (nu ca as avea problema cu asta, dar stiu ca multi sunt in cautare de astfel de plaje  :). E cu pietre si ar fi nevoie de papuci din aia speciali, dar nu neaparat. Peisajul e frumos si chiar e o plaja unde te poti relaxa. Spre deosebire de haosul din Skala Potamia. Sau Paradise Beach.

Foto: plaja Plaja Thimonia, Thassos
Foto: plaja Thimonia, Thassos

Ce m-a impresionat: plaja din spate de la Aliki

Aliki Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos, dar cred ca si cea mai aglomerata. Culoarea apei este spectaculoasa, de un turcoaz intens, mereu sunt yachturi sau vaporase in zona, poti face snorkeling. Am mers si noi, am stat vreo ora, dupa care am mers doi pasi mai incolo, la plaja din spate. O MI-NU-NA-TI-E! Doua, trei persoane maximum, salbatica, neamenajata. Daca ai papuci din aia speciali, poti face un fel de … snorkeling cu ochiul liber, ca sa zic asa 🙂 Ce e minunat la plaja asta e ca fix de la mal are o super vegetatie prin care stau ascunsi crabi, pestisori, scoici, melci, arici de mare si tot felul de plante super interesante. Ce e si mai tare e ca adancimea apei are vreo 10-15 cm. Deci stai pe vine si admiri pestii si crabii. Mor de ciuda ca nu am facut poza. Dar mergeti sa vedeti, naparat cu incaltari speciale. E foarte tare!

4 COMENTARII

    • Buna. Noi de data asta am stat un pic cam departe de plaja si, ca sa fiu sincera, pana acum o singură cazare mi-a placut din 4, in cate am stat. Vista al mar, dar are preturi aproape duble decat restul…

    • Am fost, dar am uitat :)) am fost prima oara. Oricum, mi-am ramas o tona de vazut chiar si asa… ca atunci cand ai copii mici esti destul de imobil

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here