In ultimii 6 ani am acumulat restante grave cu somnul. Andrei a fost un bebelus dificil din punctul asta de vedere, iar apoi Edy i-a calcat pe urme. Intre ei este diferenta de patru ani, dar nu am apucat sa recuperez mare lucru la capitolul somn. Poate vreun an sa fi dormit si eu mai ok, dar apoi a venit bebe doi…
In ultimii doi ani, eu am dormit cu cel mic, iar tati cu Andrei. Evident, o multime de treziri pe noapte, uneori trebuia sa ma multumesc doar cu 4 ore de somn.
De pe la doi ani insa, somnul lui Edy s-a mai reglat (desi inca se mai trezeste noaptea) si ne-am facut curajul sa incercam niste schimbari prin casa. Practic fiecare baiat sa aiba camera lui, iar noi sa ne recapatam dormitorul inapoi.
De ce fiecare in camera lui si nu impreuna?
Da, ar fi fost dragut sa doarma impreuna, cred ca le-ar fi placut si lor sa nu fie singuri in camera, insa Edy (cel mic) nu doarme neintrerupt toata noaptea si l-ar fi trezit pe Andrei. In plus, Edy se trezeste mai devreme cu vreo ora decat Andrei, care are nevoie de somn, obosit fiind dupa o zi de scoala+after, fara somn la pranz.
Din ianuarie, Andrei nu va mai intra la cursuri la 11:15, va incepe de la 8 si va trebui sa il trezesc la 6:30, cel mai probabil. Nu as vrea sa il trezesc si pe Edy asa devreme, daca nu e nevoie.
Oricum, daca la un moment dat vor dori sa doarma impreuna, exista posibilitatea asta: lui Andrei i-am pus in camera doua paturi supraetajate, iar Edy doarme intr-un pat mare, dublu. Ambele paturi sunt luate de la Ikea, la fel ca si dulapiorul verde. Covoarele simpatice le-am ales de la Diego.
Ah, voiam sa va mai spun ca din patutul de bebelus al lui Edy (si Andrei) am facut un birou simpatic, unde deseneaza baietii 🙂
In cazul in care vi se par dragute dealurile alea verzi-galbui, sa stiti ca noi le-am facut. Ma rog, nu „noooi”, ci tati. El le-a desenat, impreuna am ales culoarea de la Hornbach. Calutii, tractorul etc sunt stickere luate de pe net. Dar dealurile alea chiar inveselesc camera. Deocamdata le au amandoi in camera, insa la Andrei o sa le stergem si o sa punem un tapet albastru pe un perete (restul vor ramane albi, evental cu alte stickere), cu un fel de rachete iesite in relief. Va fi cool, de baietei mai mari 🙂
Niciun copil nu adoarme, deocamdata, singur
Inca nu am ajuns la stadiul ala in care macar unul dintre copii sa mearga singur la culcare. Dar nici nu ma grabesc si nici nu fac presiuni. Ii vom adormi noi fix atata timp cat isi doresc ei. Andrei are ritualul lui – inainte ii citeam o poveste, dar acum, de oboseala, ii punem audio, pe telefon, Povestile Cristinei, care sunt foarte apreciate. Fara omoruri si alte barbarii, ca in povestile clasice 🙂
In ceea ce il priveste pe Edy, nici nu se pune problema sa adoarma singur, la doi ani. De abia am reusit sa il dezvatam de leganatul pe picioare (desi uneori, cand chiar nu vrea sa adoarma, mai apelam si la treaba asta), iar acum pe ordinea de zi este sa scapam de pacostea aia de suzeta. Am citit ca la peste doi ani este periculoasa, pentru ca ii poate modifica forma maxilarului.
Citeste si: Leganatul pe picioare, mai greu decat „dezvatatul” de suzeta sau de pampers
Peste o saptamana o sa am concediu 7 zile si voi incerca atunci sa scapam de “oh”, pentru ca DA, asa ii zice “oh”. A inceput sa vorbeasca tarziu, de abia acum zice primele cuvinte, destul de pocite, si va dati seama ca nu are cum sa zica “suzeta” 🙂 In urma cu jumatate de an a inventat el singur “cuvantul” asta pentru suzeta – “oh”. Daca l-ati vedea cum incepe, disperat, sa mi-o ceara cateodata: “Oh! Oh! Oooooh! Oh!” :))) Nu se lasa pana nu se vede cu ea in gura 🙂
