Dupa o saptamana de concediu cu copiii am nevoie de… inca un concediu :)

383

Ca sa va spun sincer, m-am cam invatat cu „binele” 🙂 De cand m-am intors la job, adica de jumatate de an, am cam uitat cat de greu este sa ai grija de doi copii. Dar noroc cu Sarbatorile astea, care mi-au adus aminte cat sa nu uit un an intreg :))

Cand sunt la birou, cel mare merge la scoala si la after, iar cel mic sta cu buni pana seara pe la 6, 6:30 cand ajung eu. Mai pierdem vremea un pic si pe la buni cand ma duc sa il iau pe Edy, iar acasa singura cu ei doi nu stau decat vreo ora si ceva pana vine tati. Deci nu pot sa zic ca ma solicita prea tare. Ei biiiine, in vacanta de Craciun i-am avut pe amandoi acasa si… n-a fost usor, desi am fost mereu in formula de 4.

3 zile la Sibiu s-au comportat rezonabil

V-am mai povestit: la inceputul vacantei am fost trei zile la Sibiu. Baietii au fost destul de ok, mai putin la capitolul ca nu au vrut sa manance si ii fugaream cu mancarea pe acolo. In rest, au fost buni, veseli si, cel mai important, sanatosi.

Vezi si: Targul de Craciun de la Sibiu: cum am petrecut in familie un weekend prelungit

Bolnavi fix de Sarbatori

Ghinionul maxim a fost ca cei mici s-au imbolnavit fix de Craciun. Cel mai probabil o viroza adusa de mine de la serviciu. Cel mare tuseste sec de vreo trei zile, cel mic are laringita si e pe aerosoli cu adrenalina, plus prednison. Prednison doar teoretic, pentru ca il scuipa imediat ce il simte in gura si am renuntat sa i-l mai dau. Aerosolii ii accepta usor, isi tine chiar singur nebulizatorul, pentru ca il lasam sa se uite la niste cantecele care ii plac lui (cautati pe Youtube Granja de Zenon, sunt minunate). V-am mai povestit, zilele trecute am fost cu el la Urgente la Regina Maria si am fost la un pas de internare. Acum e mai ok, insa tot mai are un pic de stridor (sunetul acela specific laringitei).

„Super concediu” de Sarbatori: de patru zile sunt neiesita din casa

Pentru ca sunt piticii bolnavi (ma rog, mai mult cel mic), iar Edy are interdictie de a iesi din casa, sunt practic in a”rest la domiciliu. 4 zile de stat in casa cu doi copii bolnavi si plictisiti. Mi-a iesit pe nas. Aud mami” de 1876 de ori pe zi. “Maaami, maaami” toata ziua. Vor joaca, eu vreau afara 🙂 Va dati seama, daca erau sanatosi, am fi mers in parc, oriunde, la vreun muzeu, in vizita sau am fi chemat prietenii pe la noi. Altfel ar fi trecut timpul. Asa… imi vine sa ma urc pe pereti. Bine, cel mare nu are nimic, in afara ca tuseste, dar saracul e si el plictisit de atata stat in casa… Il inteleg perfect.

Maine revin la job, dar sincer… ar mai merge o saptamana de concediu. Pe o insula, undeva la soare. FARA COPII!

Acum sa vedem cum vom fi de Revelion…

Si… voi cum v-ati distrat de Sarbatori?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here