Daca anul asta am petrecut soft in noaptea dintre ani, cu copil de 4 ani si bebelus de aproape 4 luni, mi-am propus sa va povestesc despre cel mai nebun Revelion din viata mea. Nu pentru ca m-as fi distrat nebuneste, ci pentru ca am fost la un pas sa chem ambulanta de panica.
Se intampla cred prin primul an de facultate. Impreuna cu cativa prieteni mergeam sa petrecem Revelionul la Cheia, intr-o cabana. Eu impreuna cu doi prieteni buni am ajuns primii, cu o zi inainte, si ne-am instalat. Toate bune si frumoase, am mancat, am baut, am ascultat muzica, am povestit, pana cand mie mi s-a facut somn si am mers sa dorm la mansarda.
“Tovarasii” nu s-au dat batuti asa usor si, nefiind mari bautori, s-au facut praf si pulbere. Niste “profesionisti” ar fi stiut ca nu amesteci vin cu bere si cine stie ce alta bautura alcoolica mai aveau ei pe acolo. Stateau cu paharul in mana si povesteau in racnete, pentru ca muzica duduia la maxim.
O sa reiau mare parte din patanie de pe fostul meu blog, unde am povestit-o in trecut.
Dupa un timp, obositi, baietii au vrut sa urce scarile sa mearga la somn. Dupa doua trepte, il aud pe primul:
-Baaai, mi-e rau…Doar ca in momentul urmator il aud cum se prabuseste pe podea.
Al doilea prieten se duce sa ii dea o mana de ajutor. Nu face bine doi pasi ca incepe si el sa vomite.
Si pica si el pe jos. Nu ma panichez, ma gandesc ca isi revin ei. Dupa 10 minute, ii aud strigand:
-Doiiiinaaaa, ne e rau…
Cobor, erau lesinati pe jos, livingul jumate plin de voma. Primul gand care imi trece minte: „Aoleeeeu, sper ca nu mi-au vomitat in cizme!” si ma duc disperata sa imi caut cizmele.
Rasuflu usurata. Erau ok. Le iau si le ascund bine.
Inca nu imi dau seama de cat de grava e situatia.
Ma duc sa ii analizez. Incerc sa il ridic pe unul.
-„Mi-e raaaau”….si cat pe ce sa imi vomite pe picioare, noroc ca ma feresc la timp.
Celalalt la fel. Il mut din locul unde zacea , dar se dovedeste o greseala, ca il apuca iar greata si…
Deja delirau:
-Bai, Razvan, zice Remus, stii ca Doina este cea mai buna prietena a noastra! Este cea mai de treaba. Mai de treaba decat… si decat…
Mie imi venea sa ii iau la pumni. Deja intrasem in panica. Ma gandeam sa chem salvarea, dar ei insistau ca nu exista salvare in Cheia. Ulterior mi-au marturisit ca, de fapt, nu voiau sa afle parintii unuia dintre ei, care isi petrecea Revelionul la cateva case distanta de noi. Desigur ca nu mi-au dat voie sa ii contactez pe parinti.
-Doinaaaaa, ne e cald!
-Doinaaaaaa, ne e frig!
-Doinaaaaaa, ne e cald!
-Doinaaaaaaa, ne e frig!
-Pai si eu ce sa fac?!
-Fa FOCUL in soba !!!
-Nu stiu cum!!!!!
Deja era vreo 3-4 dimineata. M-am gandit eu ca daca le dau cafea isi mai revin. Era vremea pe cand nu beam cafea si nici nu stiam cum se face. Asa ca… a iesit o zeama dubioasa cu cafea prin ea si le-am dat-o sa bea. Inca o greseala. Li s-a facut si mai rau.
Deja nu mai aveai unde sa calci pe covor. Totul era plin de vome. Efectiv stateam intr-un picior… Ei in continuare, lesinati pe covor.
-Baaaai, nu mai vorbesc in viata mea cu voi! Cum ati putut sa va imbatati in halul asta?? Baaaai, daca muriti?!! Eu ce fac?! Chem salvarea! Gata, mie imi este frica! Daca patiti ceva?
-Nuuuuu, nu chemaaaaa! Te rugaaaam!
-Baaaai, nu pooot sa cred! Voi vedeti ce ati facut? Vedeti in ce stare sunteti? Cum sa nu chem! O chem! Acum!
-Doinaaaa, esti cea mai buna prietena a noastra. Esti asa de treaba!!! Te rugam, nu chema salvarea!
-Baaaai, daca muriti?!
-Nu murim….
-Razvan, nu e Doina cea mai de treaba?!
Simteam ca innebunesc! Va dati seama, asa gandeam la 20 de ani. Acum normal ca as fi chemat ambulanta.
Pe la 5-6 dimineata, ca prin miracol, si-au revenit. Si au inceput sa faca ordine, pentru ca pe la 9-10 veneau restul prietenilor. Nu va puteti imagina cum mirosea in casa aia!
Cand au sosit restul, erau toti mirati de ce nu vorbim intre noi, de ce eu sunt suparata si de ce nu ii bag in seama pe cei doi “betivi” de ocazie 🙂 Pana la urma ne-am impacat si am petrecut un Revelion frumos. Nu mai mi-aduc sincer aminte noaptea de Revelion, dar pe cea de dinainte nu o sa o uit niciodata! :))
