“Oau, stai doi ani acasa cu copilul? Esti o curajoasa!”

320

Asa mi-a zis o proaspata mamica, pe care am intalnit-o de curand la un eveniment. Ea de abia nascuse de o luna si era deja activa: isi reluase partial jobul, mergea la evenimente, parea fresh. Recunosc, am invidiat-o un pic. Eu la o luna de la nastere nici nu stiam pe ce planeta ma aflu. Eram buimaca de somn, cu bebe ultra dependent de mine pentru ca il alaptam, stresata, nervoasa. In principiu, la fel ca acum :))

A trecut un an si doua luni de atunci si inca #rezist 🙂 La primul copil, pe vremea asta deja lucram de doua luni. Ce e diferit acum? Cred ca am “imbatranit” un pic si am alte prioritati.

Sunt “curajoasa” ca stau doi ani in concediu de crestere a copilului?

In niciun caz. Pur si simplu am stat si am pus pe foaie avantaje si dezavantaje si a rezultat ca ies mai bine, din cele mai multe puncte de vedere, daca stau cu bebe acasa pana la doi ani. Cel mai mult el are de castigat, pentru ca cine poate sa ii ofere mai multa dragoste si afectiune decat mama lui?

Apoi, din punct de vedere financiar, nu as castiga cine-stie-ce, pentru ca probabil ar trebui sa dau banii pe bona sau gradinita (bine, la varsta asta nu il primeste niciuna oricum, poate doar cresa, dar nu e o optiune pentru mine).

Andrei vine si el de la gradinita la ora 16:30, cand il aduce transportul. Eu oricum nu as avea cum sa il iau, pentru ca la ora la care inchide gradinita de abia plec de la job. In cel mai bun caz. Deci ar trebui sa apelez la cineva si pentru treaba asta.

Va dati seama ce complicat o sa fie din toamna. Cu scoala, cu bebe de doi ani, cu mine la job. #Doamneajuta

Intr-adevar, un pic “sifonata” din toata treaba asta ies EU. Desi sunt multe mamici “eroine”, care savureaza cei doi ani petrecuti acasa si plang cu lacrimi siroaie cand se intorc la job, si ele recunosc pana la urma ca este bine sa iti reiei viata. Sa faci si altceva. E ca o gura de oxigen.

Recunosc, eu sunt acum cam la capatul rabdarii si trag de mine. Nu-i usor, oameni buni. Nu ca as face eu cine stie ce, daca e sa o iei “la bani marunti”. Joaca, mancarica, plimbarica, somnica, din nou joaca, papica si tot asa. Nu dau la sapa, dar treaba e psihica, stiti si voi. Pentru ca eu vreau sa fac de toate si nu am timp de nimic. Si apoi ma frustrez. Si ma enervez.

Acum ma plang ca stau acasa, cand o sa ma intorc la birou, o sa ma plang de job. Ca nu am timp sa petrec cu copii. Stiti si voi povestea 🙂 Cine sa ne mai multumeasca? Ce bun ar fi un job de patru ore, aproape de casa 🙂 Vrabia malai viseaza :))

Oricum, ce-a fost mult si greu s-a dus. Tic-tac timpul trece si acum se face iulie si trebuie sa revin la job. Acum fac eu pe viteaza, dar nu-mi va fi usor dupa doi ani de stat bot in bot cu piticania 🙂

Si gandul ca trebuie sa ma intorc in iulie, cand toata lumea incepe concediile, ma ingrozeste 🙂 Dar mai e pana atunci: o iarna, o primavara si un iunie cu soare si mare, sper eu 🙂

VEZI SI: Marea despartire. Revenirea la job dupa concediul de maternitate: o drama sau o schimbare binevenita?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here