Amigdalita la copii: e scoaterea amigdalelor o solutie? Ce spun, mai nou, specialistii

2497
Amigdalita la copii

Amigdalita reprezinta o inflamatie sau infectie a amigdalelor palatine, cauzele fiind virale sau bacteriene. In ultimii doi ani, am avut mai multe episoade de amigdalita, atat eu, cat si copilul, din cauza infectarii frecvente cu streptococul beta hemolitic grup A. Amigdalita la copii este o problema neplacuta, cu dureri mari, care uneori ii impiedica pe cei mici sa manance.

Ce e de facut? Unii medici recomanda scoaterea amigdalelor. Este aceasta o solutie? Iar daca este, cand trebuie facuta amigdalectomia la copil?

Dr. Mihai Craiu ne elucideaza si acest mister pe pagina sa de Facebook, venind cu ultimele noutati in domeniu. Acesta precizeaza ca recent a fost realizata o revizuire a Ghidului Societatii Americane de ORL privind Amigdalectomia la Copil (scoaterea amigdalelor) si ca aceasta se recomanda doar in anumite situatii.

Amigdalita la copii: cand se recomanda scoaterea amigdalelor?

“Cand prea des e realmente PREA DES? Noul Ghid recomanda parintelui si medicului ORL o asteptare prudenta cu urmarirea copilului. Daca acest copil face mai mult de 7 amigdalite acute pe an sau mai multe de 5 in fiecare an, in doi ani la rand sau mai multe de 3 pe an in 3 ani la rand ATUNCI E ATUNCI! Va fi programat pentru amigdalectomie acel copil. CONCLUZIA? Cu amigdalele e bine sa ne grabim incet si eventual sa apelam si la somnolog”, spune dr. Mihai Craiu.

Noi, adica eu si baiatul, inca nu am ajuns in acel stadiu. Daca la prima infectie cu streptococ beta hemolitic grup A am facut o amigdalita de am crezut ca mor de durere, iar la a doua durerea a fost in continuare destul de mare, deja de la a treia incolo de abia mai simteam o jena in gat. Si anul acesta cred ca am luat din non streptococul cu pricina, dar de abia daca am mai simtit ceva. Cat despre copil, prima oara a facut scarlatina, a doua oara amigdalita, iar apoi… poate un rosu in gat cu un pic de durere. Dar deocamdata nu ne incadram la un numar atat de mare de amigdalite pe an. Dar vreo 2 tot bifam! Aia e, streptococul revine in fiecare sezon la gradinita, in valuri. Eu am o problema cu ASLO marit, dar despre asta am povestit AICI.

Amigdalita la copii: de ce nu e bine sa scoatem amigdalele?

“Deoarece toate organele au un rol in organismul uman si uneori parintii au o perspectiva diferita decat a medicului (ORL, de familie, pediatru, pneumolog, somnolog etc), as dori sa clarificam CAND ar trebui facuta aceasta procedura. Ideal ar fi de facut cand recomanda medicul ORL. Dar uneori parintele doreste altfel, mai repede sau mai tarziu?

De obicei medicul recomanda aceasta operatie daca amigdalele sunt „uriase”, producand dificultati de respiratie (mai ales in somn, cu apnee obstructiva sau cu … sforait) sau la un copil care are infectii faringoamigdaliene foarte frecvente”, precizeaza dr. Mihai Craiu.

Amigdalita la copii: sforaitul si perturbarea somnului

Iata ce spune Dr. Craiu despre „sforait”: “Protocolul nou din 2019 recomanda, inainte de operatie, o evaluare la medicul specializat in somn (somnolog) pentru o analiza numita polisomnografie.  Aceasta este ca un test Holter facut adultului cu boli cardiace. Masoara, pe durata noptii, multipli parametri esentiali (saturatia in oxigen, frecventa cardiaca si cea respiratorie, miscarile respiratorii, ale globilor oculari sau ale membrelor si inregistreaza EEGul). Polisomnografia este esentiala mai ales la copiii care au apnee obstructiva de somn ce prezinta SI obezitate, boli neuromusculare, anomalii ale creniului sau ale fetei, sindrom Down si alte boli mai rare (siclemie, mucopolizaharidoza etc)”.

Amigdalita la copii: simptome

Cand au amigdalita, copiii au inflamatie si durere in gat, care poate fi insotita de febra, nas infundat, respiratie urat mirositoare, amigdale rosii si inflamate acoperite total sau partial cu puroi, durere de cap, dificultate la inghitire.

Amigdalita la copii: cum ne dam seama daca este o infectie virala sau bacteriana

Cel mai sigur este prin efectuarea unui exudat faringian, care poate indica prezenta sau absenta streptococului beta hemolitic grup a, care provoaca si amigdalita. Dar un medic isi poate da seama si dupa simtome ce prezinta cel mic. “Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (nas infundat), catar (secretii apoase nazale), stranut si tuse, etiologia este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in aproximativ doua saptamani”, scrie sfatulmedicului.ro

Daca inflamatia gatului e insotita de febra, instalata brusc si cresterea in volum a nodulilor limfatici e posibil sa fie vorba de o infectie bacteriana.

Amigdalita la copii: tratament

Amigdalita care are cauze virale se vindeca de la sine si nu este necesar tratamentul cu antibiotic.

Amigdalita cauzata de streptococ este contagioasa inca de la manifstarea primelor simptome si, fara tratament, mai poate fi asa inca doua saptamani. De obicei, tratamentul este unul cu antibiotice, caz in care persoana infectata mai este contagioasa timp de 24-48 de ore de la inceperea tratamentului.

In strainatate exista insa tendinta ca pacientii cu infectie streptococica sa nu mai fie tratati, chiar in toate cazurile, cu antibiotic. “Anginele cu strep mai trec si singure. Daca nu, penicilina V e baza (ce Augmentin, Zinnat, Forexo? Xifia?). Scarlatina – 10 zile antibiotic, dupa 12-24 h nu mai e contagios, nu se izoleaza nimeni, nu isi ia toata clasa niciun exsudat, se trateaza fiecare caz daca apare, in parte”, scrie pe blogul sau “mamica pediatru” Irina Costache, care a stat de vorba cu o fosta colega care e medic in Suedia.

Daca sunteti interesati de un remediu naturist pentru tratarea amigdalitei cititi: Cum am scapat de streptococul beta hemolitic grup A fara antibiotice, cu remedii naturiste

Despre infectia cu streptococul beta hemolitic grup a si posibilele complicatii puteti citi AICI.

Despre ce inseamna sa ai ASLO marit in urma infectiei cu streptococ cititi AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here