Gradinita, bunica sau bona? Cu cine lasam copilul cand ne intoarcem la job

506

Se apropie cu pasi rapizi momentul in care trebuie sa ma intorc la job si va trebui sa gasesc cea mai buna solutie pentru Edy. Dar care este, pana la urma, cea mai buna varianta pentru el? Cu cine il las? Sa il duc la gradinita atat de mic? Sa angajez o bona? Sa o rog pe buni sa stea cu el? Imi trec zeci de intrebari prin minte si in curand va trebui sa iau o decizie.

Probabil va trebui sa asez pe foaie cele trei variante cu avantaje si dezavantaje.

Gradinita / Cresa

Pe Andrei l-am dat la gradinita de la un an si 10 luni. S-a acomodat repede, si-a facut prieteni, dormea fara probleme la pranz, manca cu placere. Totul ok pana la boli. Primul an de colectivitate a fost un cosmar: viroza dupa viroza. Doua saptamani mergea la gradinita, una statea acasa. Am tinut-o asa din primele saptamani (iulie) pana vara urmatoare. Sincer, asta a fost singurul meu regret ca l-am dat la o varsta atat de mica. Dar am patimit mult. Si sa vezi un copilas de doi anisori mereu bolnav, cu febra, cu pneumonie, cu otita, cu laringita, cu te-miri-ce… parca iti vine sa mai amani un pic gradinita.

Anul ala am lucrat o gramada de acasa. Am noroc si ca este un job la care, in situatii exceptionale, mai poti face si asta. In plus, am avut si un sef intelegator.

Eu mi-as dori ca la Edy sa mai aman un an gradinita. Nu zic ca nu se va imbolnavi si de la trei ani, dar poate va duce bolile mai bine. Ma gandesc ca a tot luat diverse viroze de la Andrei si ca, pana atunci, va avea un sistem imunitar mai bun.

Bunica

De la un 11 luni pana cand a mers la gradinita, Andrei a stat cu buni. A fost o perioada foarte buna pentru el. Bine ingrijit, fericit. Cu siguranta, asta ar fi cea mai buna varianta. Nimic nu se compara cu dragostea parintilor si a bunicilor. In acelasi timp, stiu cat de greu este sa stai atatea ore cu un copil. Este solicitant, obositor. Din toamna mai intra si Andrei la scoala. Va fi, intr-adevar, greu. Dar cum s-au descurcat altii inaintea noastra, ma gandesc ca o sa reusim si noi.

Bona

Recunosc, varianta bona ma sperie cel mai tare. Desi as angaja oricand o femeie blanda si rabdatoare, recomandata de cineva de incredere, ma ingrozeste gandul sa aduc in casa o femeie pe care nu o cunosc, angajata in urma unui interviu. Si chiar nu prea am primit recomandari, asa ca probabil ar trebui sa recurg la varianta anunturi online.

E si bona o varianta, iti asigura un anumit confort. Nu trebuie sa pleci val-vartej de la job ca sa ajungi sa iei copilul de la gradinita, nu trebuie sa te invoiesti non stop pentru ca s-a imbolnavit cel mic. Daca da norocul peste tine, bona iti mai face si o mancarica in timp ce doarme copilul 🙂 Cunosc cazuri. Dar stiu si situatii opuse: unei prietene ii manca tot de prin frigider, mai lua si la pachet acasa. Odata i-a mancat aproape un tort intreg. Ii mai lua si sticlele de bautura din debara. Nici nu vreau sa iau in calcul varianta in care agreseaza copilul.

Grea decizie. Voi cum faceti/ati facut?

 

1 COMENTARIU

  1. Eu am exclus din start ideea de gradi asa devreme de frica bolilor. Am cautat si gasit cu greu o bona. Cand avea cel mare 1,5 ani, am nascut fetita. Cu 2 copii atat de mici mi-a fost imposibil sa ma descurc, asa ca… Am inceput cautarile. Am gasit o persoana ok, stateam si eu acasa deci nu am avut pretentii mari. Problema a venit cam dupa o luna. Este foarte greu sa stai cu cineva strain in casa. Eu nu reusesc sa comunic lucrurile negative pentru a imbunatati lucrurile, asa incat am ajuns sa ne despartim si sa il dau la cresa. Si acum regret asta. Din septembrie este bolnav. Injectii pentru ca nu ia pe gura nimic. Toti spun ca si la 3 ani se imbolnaveste. Eu cred ca la 3 ani ai sanse sa te intelegi cu el sa ia pe gura medicamentul sa nu faca injectii… Este cel putin 1 motiv. Dar sa gasesti o pers cu care sa iti lasi copilul în ziua de azi… E deja aproape imposibil. Au pretentii foarte mari, cubtoate ca nu au pregatire sau experienta, unii copii sunt chiar ok si nu solicita atat de mult. Cu somn de 3h la pranz, trezit la 9-10 dimi. Dar nimeni nu se gandeste ca toate astea conteaza. (O doamna mi-a spus ca ea trebuie sa doarma cu copilul la pranz. Am ramas contrariata. Poate am un copil care stie sa se joace singur. Eu nu dorm la pranz dar tu care ești platita da?) Daca le asiguri si mancarea sau alte beneficii ar trebui sa conteze nu? Este greu sa pui pret pe siguranta/educatia propriului copil, dar nu ai certitudinea ca daca platesti 3000 lei va fi ok. Sper sa gasesti cea mai buna varianta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here