Am mai vorbit despre gelozia dintre frati si despre teama ca cel mare ar putea avea dificultati in a-l accepta pe cel mic. Iata ca a trecut aproape un an de cand Edy face parte din familia noastra si pot sa trag o concluzie sigura: Andrei il iubeste “infinit” 🙂
In aceste 11 luni, nu l-am auzit o data zicand ceva de rau de Edy, nu s-a suparat sau nu a facut crize de gelozie. Sincer, mi se pare ca diferenta de varsta dintre ei – 4 ani – este salvatoare. La 5 ani, Andrei e baiat mare, intelege (in cea mai mare parte a timpului) ca bebe are nevoie de noi, ca nu poate manca singur, nu poate merge singur etc.
Se mai supara cateodata pe noi, parintii, iar atunci tine sa precizeze: “M-am suparat pe toata lumea din casa. In afara de Edy” 🙂
Il vad ca ar vrea sa se joace mai mult cu el, dar un prea stie cum. E un pic cam repezit in miscari, iar cum bebe nu e prea stabil pe picioare, ajunge cel mai adesea pe jos. Apoi mai e si problema virozelor. In ultima saptamana Andrei a tusit non stop. Va imaginati cum ma treceau toate caldurile cum il vedeam cum tuseste “cu stropi” in fata lui Edy. Nah, deja i-au aparut primii mucisori si bebelusului. N-avem ce face, e inevitabil.
Deci, Andrei il iubeste mult pe Edy, insa sunt la varstele la care nu pot interactiona prea tare. Dar am sperante ca peste un an, doi, se vor juca impreuna, in ciuda diferentei de varsta.
Bine, nu va imaginati insa ca totul este numai lapte si miere, insa in 90 % din cazuri nu avem probleme pe tema asta. Insa Andrei are tendinta de a se compara cu bebe. In special atunci cand un vrea sa manance sau sa doarma.
– Nu vreau sa mananc. Ce, bebe a mancat?
– A mancat mai devreme. O sa mai manance peste o ora…
– Atunci o sa mananc si eu tot peste o ora!
(…)
– Nu mai vreau!
– Ai mancat foarte putin!
– Pai si bebe a mancat la fel…
– Dar bebe are 11 luni…
(…)
– Andrei, hai la somn!
– Dar bebe un doarme! Un merg nici eu…
Si tot asa. Ca sa scape de lucrurile care nu ii plac, ni-l da exemplu pe bebe. Care, sincer, in momentul asta cred ca mananca mai mult ca Andrei :))
Mai apar mici suparari cand bebe ii ia jucariile lui Andrei. Dar asta cred ca se intampla in orice familie. Deci, ma pot considera norocoasa: baietii par a se intelege de minune. Deocamdata 😀
Totusi, ma simt adesea vinovata ca petrec atat de mult timp cu bebe si mai putin cu Andrei. Il vad ca si-ar dori sa stam mai mult impreuna, sa facem diverse activitati si cateodata imi mai reproseaza asta. “Toata ziua stai numai cu bebe”, il mai aud atunci cand se supara.
Sincer, e greu sa impaci si capra si varza 🙂 Incerc sa il tin pe Andrei cat mai ocupat: sa mearga la gradinita, sa il duc seara la joaca la copii. Cateodata mai merge si la buni, care are mai mult timp de el si ii canta in struna.
Mai greu, mai usor, iata ca aproape a trecut si primul an 🙂 Si am supravietuit 🙂
